Iute Moldova premiată la Romanian PR Award: Ne angajăm să continuăm să investim în educația financiară

22 Nov. 2024, 12:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Nov. 2024, 12:03 // Actual //  bani.md

iute Moldova este onorată să anunțe că a obținut distincția Silver Award for Excellence la categoria Inclusive Communication & Diversity Management în cadrul prestigiosului Romanian PR Award 2024. Iute Moldova a fost premiată pentru susținerea campaniei naționale de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”, dezvoltată în parteneriat cu BDR Associates Moldova și Junior Achievement Moldova.

Această campanie a fost un pas semnificativ în promovarea alfabetizării financiare în rândul copiilor și tinerilor din Republica Moldova, cu o atenție deosebită pentru incluziune. Activitățile au deschis noi oportunități pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi copiii cu dizabilități, prin materiale educaționale accesibile și metode de învățare adaptate.

„Premiul obținut reprezintă mai mult decât o recunoaștere – este o confirmare a faptului că împreună cu partenerii noștri putem contribui la crearea unei generații mai bine pregătite pentru provocările financiare ale viitorului. Ne angajăm să continuăm aceste eforturi și să extindem impactul proiectelor noastre, investind în educația financiară ca o prioritate pe termen lung,” a declarat Sergiu Sobuleac, CEO iute Moldova.

Pe parcursul campaniei, iute Moldova a sprijinit inițiative care au inclus elaborarea manualelor financiare în Braille, oferind copiilor cu deficiențe de vedere acces la informații esențiale și traducerea videoclipurilor animate în limbajul semnelor, care au fost integrate în școli pentru a sprijini copiii cu deficiențe de auz. Distincția obținută în cadrul Romanian PR Award, competiție ce promovează excelența în comunicare, subliniază impactul pe care astfel de inițiative îl pot avea asupra comunității.

„Vom rămâne dedicați în a susține proiecte care fac diferența. Împreună cu partenerii noștri, ne propunem să construim o cultură a inteligenței financiare, astfel încât toți copiii să aibă șansa unui viitor mai sigur,” a adăugat Sergiu Sobuleac.

Despre iute Moldova: Compania iute Moldova este parte a iute Group, companie Fintech Estoniană, prezentă în patru țări europene: Moldova, Albania, Macedonia și Bulgaria. iute Moldova, cea mai rapidă instituție de creditare nebancară din Republica Moldova, este prima companie de microfinanțare ce pune la dispoziția clienților o rețea de bancomate cardless, precum și posibilitatea de asigurare a creditelor în caz de accident. Strategia reputațională și de suport clienți iute Moldova a fost și rămâne a fi concentrată pe digitalizarea tuturor serviciilor oferite, cea mai rapidă metodă de creditare în condiții personalizate fiind aplicația mobilă Myiute. Dincolo de activitățile de finanțare, iute Moldova este implicată activ în dezvoltarea comunității prin activități de caritate și suport civic.

Despre Romanian PR Award: aflată la cea de-a 22-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Proiectul a reușit să atragă parteneri prestigioși, nume marcante ale breslei, promovând standarde etice și performanță în PR. Competiția este organizată de Forum for International Communications, organizație non-guvernamentală care, alături de parteneri din sectorul privat și public, implementează din 2017 Carta Diversității din România.

27 Apr. 2026, 16:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Apr. 2026, 16:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre statele cu un nivel ridicat de libertate a internetului cu un scor de 84 din 100 în clasamentul global pentru 2026 realizat de compania Cloudwards. Datele arată diferențe între regiuni, de la sisteme deschise în Europa și America Latină până la rețele strict controlate în Asia și Orientul Mijlociu.

Indicele analizează 171 de țări și ia în calcul patru criterii principale: accesul la torrenting, disponibilitatea VPN-urilor, restricțiile privind conținutul pentru adulți și libertatea de exprimare politică și civică online.

În vârful clasamentului se află 11 state care împart primul loc, toate cu un scor de 92. Printre acestea se numără Norvegia, Danemarca, Finlanda, Belgia, Costa Rica și Noua Zeelandă. Nicio țară nu a obținut punctajul maxim de 100.

Cu un scor de 84, Moldova este plasată în categoria țărilor cu internet „liber”, alături de Canada, Austria, Polonia sau Lituania. Rezultatul indică un nivel ridicat de acces și relativ puține restricții asupra utilizatorilor.

În schimb, Statele Unite au obținut doar 64 de puncte, iar Marea Britanie 52, situându-se în zona de mijloc a clasamentului. Autorii raportului explică aceste scoruri prin reglementări mai stricte privind conținutul online și controlul platformelor.

La polul opus, Coreea de Nord ocupă ultimul loc, cu un scor de 0, fiind urmată de China, Rusia, Iran și Pakistan, fiecare cu doar 4 puncte. Aceste țări sunt caracterizate de restricții severe asupra accesului la informație și control extins al activității online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!