Kievul întinde o mână de ajutor Chișinăului. Ar putea livra 15 mil. metri cubi de gaz

23 Oct. 2021, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Oct. 2021, 17:23 // Actual //  bani.md

Republica Moldova s-a adresat Kievului cu rugămintea de a livra 15 mil. metru cubi de gaz pe fundalul deficitului de metan cu care se confruntă țara, potrivit declarației, făcută pe facebook, a lui Andrei Ghersus, Șeful Comisiei Radei Supreme pentru energie, locuințe și utilități

Ghersus a spus că, în prezent, rezervele de gaz ale Ucrainei sunt de circa 18 mil. metri cubi de gaz. Or, în cazul în care se va ajunge la un compromis, Kievul vrea ca autoritățile Republicii Moldova să întoarcă cantitatea de gaz.

”În patru luni, Republica Moldova va găsi un furnizor sigur de gaze or, în februarie-martie acest gaz va fi necesar Ucrainei”, a precizat Ghersus.

Anterior, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare (CSNA) al Ucrainei, Alexei Danilov a declarat că Kievul este gata să ajute Republica Moldova cu gaz cu condiția ca metanul să fie întors. El a precizat că Ucraina este interesată în acordarea ajutorului în condițiile în care o regiune a țării primește curent din sistemul energetic comun al Republicii Moldova. ”Gazprom șantajează Chișinăul, de aceea s-a ajuns la probleme cu aprovizionarea cu gaze a țării”.

La 1 aprilie, curent, Republica Moldova cumpăra gaz din Federația Rusă la un preț de 176 USD/mia de metri cubi la un volum de 2,5-3 miliarde metri cubi

Contractul cu Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit pentru o lună. Or, deocamdată nu s-a ajuns la o înțelegere cu concernul rus. După vizita de ieri de la Moscova, ministrul Infrastructurii, Andrei Spănu a declarat că: ”oferta propusă, la moment, de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri. Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune”.

 

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.