Kim Kardashian plătește statului american peste un milion de dolari pentru că a promovat pe ascuns criptomonede

03 Oct. 2022, 17:50
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
03 Oct. 2022, 17:50 // Au Bani //  MD Bani

Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) a anunțat luni că vedeta de televiziune Kim Kardashian a convenit să plătească 1,26 de milioane de dolari pentru a soluționa pe cale amiabilă un caz în care a fost acuzată că a promovat pe rețelele sociale un activ crypto, scrie CNN.

Kardashian a promovat pe contul său de Instagram „EMAX”, un token creat și vândut de compania de criptomonede Ethereum Max, fără să dezvăluie că a fost plătită cu 250.000 de dolari pentru a face acest lucru, chiar dacă legislația americană o obliga să facă acest lucru.

SEC a descoperit că suma i-a fost plătită vedetei din SUA pentru ca ea să posteze pe contul ei de Instagram despre aceste tokenuri digitale.

„Acest caz ne amintește că, atunci când celebritățile sau influencerii promovează oportunități de investiții, inclusiv active crypto, acest lucru nu înseamnă că acele produse de investiții sunt potrivite pentru toți investitorii”, a declarat Gary Gensler, președintele SEC, într-un comunicat remis presei luni. „Cazul doamnei Kardashian ar trebui de asemenea să le amintească celebrităților și altor persoane că legea le cere să dezvăluie publicului când și cât de mulți bani primesc pentru a promova investiții în active financiare”, a adăugat Gensler.

În postarea făcută pe Instagram în luna iunie a anului trecut Kardashian a distribuit un link către website-ul EthereumMax și le-a spus milioanelor sale de urmăritori: „SUNTEȚI INTERESAȚI DE CRYPTO??? ACESTA NU ESTE UN SFAT FINANCIAR DAR DISTRIBUI CE TOCMAI MI-AU ZIS PRIETENII MEI DESPRE TOKENUL ETHEREUM MAX”.

SEC a intrat pe fir după ce mai devreme în cursul acestui an mai mulți investitori au dat-o în judecată atât pe Kardashian, cât și pe fostul jucător de baschet Paul Pierce și fostul boxer Floyd Mayweather Jr., acuzându-i de manipularea prețului tokenului prin publicitatea făcută. Kim Kardashian a fost de acord să nu promoveze nicio valoare crypto pentru trei ani.

„Doamna Kardashian este încântată că a rezolvat această problemă cu SEC”, au transmis avocații acesteia într-o declarație. „Kardashian a cooperat pe deplin cu SEC încă de la început și rămâne dispusă să facă tot ce poate pentru a ajuta SEC în această problemă. Ea a vrut să lase această chestiune în urmă pentru a evita o dispută prelungită. Acordul la care a ajuns cu SEC îi permite să facă asta, astfel încât să poată merge mai departe cu numeroasele ei activități de afaceri diferite”, se mai arată în declarație.

Realitatea Live

06 Feb. 2026, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Feb. 2026, 14:59 // Actual //  Ursu Victor

Acordul de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur intră, la începutul anului 2026, într-o etapă decisivă, după susținerea politică exprimată de Consiliul UE în luna ianuarie. Deși documentul nu este încă ratificat oficial și urmează să fie avizat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și votat în Parlamentul European, direcția strategică este deja conturată: Uniunea Europeană își consolidează relațiile comerciale cu America de Sud, inclusiv ca reacție la tensiunile tarifare cu Statele Unite.

Potrivit analizei realizate de economistul Iurie Rija, relația comercială UE–Mercosur este una profund asimetrică. În 2024, schimburile comerciale au depășit 111 miliarde de euro, însă pentru Uniunea Europeană, Mercosur reprezintă doar 2,14% din totalul exporturilor sale globale. În schimb, pentru statele sud-americane, UE este al doilea partener comercial, absorbind 13–14% din exporturile lor totale, în special produse agricole, alimentare și materii prime.

Structura comerțului explică dezechilibrul. Mercosur exportă masiv produse agricole, soia, cafea, cereale, carne și zahăr, în timp ce UE livrează bunuri industriale cu valoare adăugată mare – mașini, echipamente, produse chimice și farmaceutice. Acordul prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% dintre exporturile UE către Mercosur și pentru 92% dintre exporturile Mercosur către UE, inclusiv reducerea drastică a tarifelor de până la 35% aplicate anterior produselor industriale europene.

Pentru Republica Moldova, impactul nu vine din zona unui „șoc” de preț la alimente, avertizează Iurie Rija. Contingentele tarifare negociate pentru carne, zahăr sau produse de bază sunt marginale raportate la consumul total al UE și nu au capacitatea de a genera distorsiuni majore de preț nici în Uniunea Europeană, nici pe piața moldovenească. Moldova rămâne, oricum, dependentă structural de importuri la carne și zahăr.

Presiunile reale apar însă în segmentele orientate spre export, unde Republica Moldova este deja integrată în piața europeană. Cele mai vulnerabile domenii sunt mierea de albine, bioetanolul, uleiul de floarea-soarelui și uleiul de soia. În cazul mierii, acordul introduce un contingent de 45 de mii de tone fără taxe vamale din Mercosur, echivalent cu 10% din consumul UE și circa un sfert din totalul importurilor. În acest context, exportatorii moldoveni, care livrează anual 4–4,5 mii de tone pe piața europeană, vor fi nevoiți să concureze cu producători sud-americani cu costuri mult mai mici.

O situație similară se conturează pe piața bioetanolului. Eliminarea taxelor pentru un contingent de 450 de mii de tone din Mercosur va intensifica concurența pentru producătorii moldoveni, cu efect direct asupra marjelor de profit și, implicit, asupra prețului de achiziție a porumbului, una dintre cele mai sensibile culturi agricole pentru Republica Moldova.

În cazul uleiului de floarea-soarelui și al uleiului de soia, acordul nu prevede contingente tarifare, ceea ce înseamnă acces nelimitat fără taxe pe piața UE. Deși, în prezent, Moldova exportă volume semnificativ mai mari decât Argentina către UE, eliminarea taxelor va face piața europeană mult mai atractivă pentru producătorii sud-americani, cu riscul comprimării marjelor de procesare în întreg bazinul Mării Negre.

Potrivit lui Iurie Rija, clauza de salvgardare inclusă în acord, care permite UE să reintroducă temporar taxe vamale în cazul unor prejudicii grave pentru industrie, rămâne un instrument limitat și reactiv. În aceste condiții, pentru Republica Moldova, adaptarea nu ține de protecționism, ci de consolidarea capacităților de procesare, diferențierea prin calitate și trasabilitate și poziționarea mai clară pe nișe premium.

Concluzia economistului este una pragmatică: acordul UE–Mercosur nu amenință accesul Moldovei pe piața europeană, dar va reduce marjele de profit în sectoarele-cheie orientate spre export, într-o piață europeană care va deveni structural mai competitivă odată cu intrarea în vigoare a acestui acord.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!