Legea care a ucis piața imobiliară și a făcut băncile regine

08 Oct. 2025, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Oct. 2025, 16:31 // Actual //  Ursu Victor

Fosta deputată Olesea Stamate susține că modificările legislative prin care au fost plafonate achizițiile în numerar își arată deja efectele negative asupra pieței imobiliare. Într-o postare pe Facebook, ea a prezentat datele pentru trimestrul trei al anului 2025, subliniind că vânzările și cumpărările de apartamente s-au prăbușit cu 70% față de aceeași perioadă a anului trecut – doar 1.275 de tranzacții, comparativ cu peste 4.000 în 2024.

În schimb, numărul creditelor ipotecare a crescut spectaculos, ajungând la 1.790 de contracte în trimestrul trei, de aproape trei ori mai mult decât anul trecut (588).

„Băncile câștigă. Oamenii pierd”, afirmă Stamate, amintind că instituțiile bancare au raportat profituri record încă din perioada pandemiei și post-pandemiei. Ea atrage atenția că, spre deosebire de multe state europene care au decis să taxeze suplimentar supra-profitul băncilor, în Republica Moldova nu s-a recurs la asemenea măsuri.

„Noi ne împrumutăm, chiar dacă nu avem de unde întoarce. Dar nu cumva să-i deranjăm pe cei care câștigă tot mai mult. Sau au un soi de protecție specială?”, a adăugat fosta deputată.

Potrivit datelor de la Cadastru, numărul total al tranzacțiilor imobiliare a scăzut în trimestrul trei din 2025 la doar 1.275, față de 4.098 în aceeași perioadă din 2024, ceea ce înseamnă o reducere de aproape 70% într-un singur an. În același timp însă, segmentul creditelor ipotecare a cunoscut o expansiune spectaculoasă: 1.790 de contracte în trimestrul trei 2025, comparativ cu doar 588 anul trecut. Practic, ipotecile s-au triplat, ceea ce arată că, deși mai puține locuințe sunt vândute, cumpărătorii depind tot mai mult de finanțarea bancară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:37 // Actual //  Ursu Victor

Slovacia a asigurat în luna ianuarie circa 18% din volumul importurilor de energie electrică ale Ucrainei, un nivel record în condițiile deficitului sever provocat de atacurile ruse asupra infrastructurii energetice ucrainene. Totuși, aceste livrări ar putea fi suspendate, relatează Reuters.

Premierul slovac Robert Fico a avertizat public că va cere operatorului de stat SEPS să oprească livrările de urgență de electricitate către Ucraina dacă nu vor fi reluate fluxurile de petrol rusesc către Slovacia.

„Dacă livrările de petrol [rusesc] către Slovacia nu vor fi reluate luni, voi cere companiei de stat SEPS să înceteze livrările de urgență de energie electrică către Ucraina”, a scris Fico într-un mesaj publicat pe platforma X.

Transportul petrolului rusesc prin principala conductă „Drujba” este oprit din 27 ianuarie, după ce, potrivit Kievului, un atac cu dronă rusească a lovit echipamente ale conductei în vestul Ucrainei. În ultimele zile, Slovacia și Ungaria au intensificat presiunile pentru reluarea livrărilor.

La rândul său, Ucraina a propus rute alternative pentru transportul petrolului către Europa. Într-o scrisoare consultată de Reuters, misiunea ucraineană pe lângă UE a sugerat utilizarea sistemului ucrainean de transport al petrolului sau a rutelor maritime, inclusiv a conductei Odesa–Brodi, care leagă principalul port ucrainean la Marea Neagră de statele europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!