Legislația privind combaterea îmbogățirii ilicite – îmbunătățită. Membrii comisiei speciale nou-create

19 Mart. 2021, 14:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Mart. 2021, 14:18 // Actual //  MD Bani

Deputații au constituit o Comisiei speciale pentru elaborarea unor proiecte de legi pentru modificarea legislației privind prevenirea și combaterea îmbogățirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate și a încălcării regimului juridic al restricțiilor și limitărilor.

Decizia a fost luată astăzi, la ședința Parlamentului, cu delegarea deputaților din fiecare fracțiune parlamentară.

Atfel, Comisia va fi creată din 9 deputați din toate fracțiunile parlamentare: președinte – Vasile Bolea (PSRM), vicepreședinte – Sergiu Litvinenco (PAS), secretar – Igor Vremea (PDM), membrii Alexandr Suhodolski, Alla Dolință (PSRM), Dinu Plîngău (Platforma DA), Vladimir Cebotari (Pro Moldova), Denis Ulanov (Partidul Șor), Gheorghe Brașovschi (Pentru Moldova), notează Realitatea.md.

Conform Hotărârii, Comisia specială, de comun cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și membrii Consiliului de Integritate, va elabora proiectul de lege privind modificarea legislației pentru prevenirea și combaterea îmbogățirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate și a încălcării regimului juridic al restricțiilor și limitărilor, și-l va prezenta Parlamentului, în termen de 120 de zile.

Inițiativa de creare a comisiei aparține deputaților Fracțiunii parlamentare PSRM. Precizăm că, în prezent, în atenția judecătorilor se află șase dosare trimise de ANI pentru a se expune în privința îmbogățirii ilicite. Printre dosare se află cazul a doi deputați: Grigore Novac – PSRM și Dumitru Diacov – PDM.

Vasile Bolea, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, a informat plenul că pe platforma Comisiei pe 10 martie curent au avut loc audieri publice ale conducerii ANI și membrilor Consiliului de Integritate. Acestea au scos la iveală aspecte ale activității Inspectoratului de Integritate în coraport cu aleșii locali din autoritățile administrației publice locale. În urma audierilor a fost constatată existența unui șir de carențe în cadrul legal, în special cu referire la Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și Legea privind declararea averii și a intereselor personale.

 

26 Mart. 2026, 17:15
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Mart. 2026, 17:15 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Republica Moldova se află pe locul 96 din 112 țări în clasamentul global al brevetelor, cu doar 255 de brevete active. Clasamentul a fost realizat de platforma Visual Capitalist, pe baza datelor din 2024 furnizate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Poziția plasează țara aproape de coada clasamentului global al inovației.

În timp ce Moldova înregistrează câteva sute de brevete, diferența față de alte state este uriașă. De exemplu, Belarus are peste 1 300 de brevete, Georgia peste 800, iar România ajunge la aproximativ 27 000.

La nivel global, clasamentul este dominat categoric de China, cu peste 5,6 milioane de brevete active, urmată de Statele Unite cu 3,5 milioane și Japonia cu puțin peste 2 milioane. Împreună, aceste trei țări dețin mai multe brevete decât restul lumii la un loc, confirmând concentrarea puternică a inovației în câteva economii majore.

La polul opus, ultimele locuri sunt ocupate de state cu activitate aproape inexistentă în domeniu. Myanmar are doar 4 brevete active, iar Bhutan – 6, fiind singurele țări din clasament cu mai puțin de 10 brevete.

Experții subliniază că datele privind brevetele indică adesea locul de înregistrare a proprietății intelectuale, nu neapărat locul unde inovația este realizată. Companiile multinaționale transferă frecvent brevetele peste granițe pentru a beneficia de avantaje fiscale, structuri de redevențe sau protecții legale. Drept urmare, țările cu regimuri favorabile de proprietate intelectuală pot apărea ca lideri la brevete pe cap de locuitor, chiar dacă inovația de bază provine din alte regiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!