M. Stanley: Evitaţi acţiunile şi obligaţiunile americane în 2022 şi căutaţi randamente mai bune în Europa şi Japonia

16 Nov. 2021, 09:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2021, 09:30 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Echipa de strategie a gigantului bancar american Morgan Stanley a declarat că recomandă evitarea acţiunilor şi obligaţiunilor americane anul viitor şi subliniază randamentele mai bune din Europa şi Japonia, potrivit Bloomberg.

Compania crede că nivelul ridicat al evaluărilor şi reducerea ajutoarelor monetare vor îngreuna performanţele activelor americane în 2022, deşi economia se va îmbunătăţi, iar inflaţia se va modera, scrie Ziarul Financiar.

Astfel, fundamentele devin mai atractive în Europa şi Japonia, unde băncile centrale vor fi mai răbdătoare şi presiunile inflaţioniste se vor dovedi a fi mai mici, explică strategii în prospectul anual de investiţii.

„Cred că în 2022 va fi vorba de provocări: creşteri economice vs. evaluări ridicate ale companiilor, înăsprirea politicilor monetare, activitatea turbulentă a investitorilor, iar inflaţia va fi mai ridicată decât nivelul cu care s-au obişnuit investitorii. Anticipăm o mulţime de dificultăţi, inclusiv evoluţii negative pe S&P 500, în timp ce randamentele titlurilor americane de stat pe 10 ani se vor plasa cu mult peste contractele forward.

După un an dominat de creşteri neobosite ale pieţelor bursiere şi un selloff al obligaţiunilor, strategii se pregătesc să anticipeze performanţele din 2022, inflaţia continuând să constituie principala temere. Săptămâna trecută, grupul bancar Goldman Sachs a declarat că se aşteaptă la profituri „mai puţin impresionante” pentru activele de risc în condiţiile în care ciclul economic va ajunge la maturitate.

Morgan Stanley crede că S&P va încheia anul viitor la circa 4.400 de puncte, cu aproximativ 7% sub nivelurile actuale ale indicelui bursier. În plus, strategii băncii estimează că randamentele titlurilor de stat pe 10 ani vor ajunge la 2,1% până la finalul lui 2022, de la 1,55% astăzi, 15 noiembrie.

De la începutul anului, S&P este pe plus cu 26.5%. Dow Jones şi Nasdaq au crescut cu 19,4% şi, respectiv, 25%.

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII