Mai mult business cu Ucraina. Kievul a majorat cota autorizațiilor pentru transportatorii de marfă

26 Nov. 2021, 14:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2021, 14:45 // Actual //  bani.md

Ucraina a dat curs solicitării Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova de a oferi o cotă suplimentară de autorizații pentru transport marfă. Astfel, în zilele următoare urmează să primim, pentru anul curent, 3000 autorizații de tip tranzit/bilaterale şi 2000 de autorizații portuare, anunță ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Urmează ca în perioada 6-7 decembrie 2021 să aibă loc Ședința comisiei mixte moldo-ucrainene în domeniul transportului rutier internațional, unde vor fi discutate un șir de subiecte actuale pe domeniul transportului rutier, inclusiv, definitivarea a tuturor aspectelor procedurale pentru asigurarea implementării unui regim liberalizat de transport de marfă.

Datele Biroului Național de Statistică relevă că Ucraina este printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova cu o cotă a exporturilor de 3% și de 9,3% la importuri.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!