Maib a fost desemnată „Banca Anului 2021 în Moldova” de revista The Banker

02 Dec. 2021, 14:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2021, 14:04 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Pentru al treilea an consecutiv, maib a fost recunoscută „Banca Anului 2021 în Moldova” de revista financiară britanică The Banker, parte a grupului Financial Times. Premiul reconfirmă și în acest an poziția maib de lider al sectorului bancar din țară.

Criteriile de selecție a câștigătorilor premiului includ performanța financiară a băncii, transparența, transformarea digitală, inovația și răspunsul la pandemia de COVID-19.

Giorgi Shagidze, CEO maib:

„Adresez mulțumiri echipei The Banker pentru recunoașterea și aprecierea eforturilor noastre. Acționând cu o strategie actualizată și cu o nouă identitate de brand vom fi axați mai mult pe clienții noștri, pe prezența digitală, pentru a le face viața clienților noștri mai ușoară, mai bună și mai mobilă. Ne vom axa pe transformarea modelului de business, operațional, îmbunătățind continuu maniera în care ne servim clienții și, bineînțeles, continuând să fim în topul sectorului bancar din Moldova. Adresez sincere mulțumiri echipei maib, care a reușit să obțină atâtea realizări și o felicit pentru cucerirea acestui important premiu internațional”.

The Banker a apreciat progresul înregistrat:

„Economia Moldovei a revenit rapid din dificultățile anului 2020, chiar și după ce PIB s-a redus cu 7% în cursul anului. Până în al doilea trimestru al anului 2021 consumul privat a ajuns aproape de normele pre-pandemie, după ce o creștere puternică a salariilor a fost însoțită de un flux important de remitențe și transferuri sociale, potrivit Băncii Mondiale. În plus, activitatea investițională a fost, de asemenea, puternică, parțial ca urmare a mediului monetar favorabil care a predominat în întreaga țară. În consecință, perspectivele economice ale Republicii Moldova par luminoase.

Câștigătorul din Republica Moldova a premiului The Banker din anul curent, maib, și-a trasat bine cursul în acest mediu al schimbării. O mare parte din succesul băncii se datorează strategiei sale clare și bine implementate, orientate spre crearea de experiențe de cea mai bună calitate clienților săi. De-a lungul anilor și-a dezvoltat și o reputație pentru calitatea inovațiilor pe care le-a oferit pieței bancare din Moldova. Banca nu se oprește la succesele deja înregistrate și continuă să aibă un rol important dezvoltând continuu oferte de produse și servicii pentru clienții săi din întreaga țară.

Succesul aplicației maibank este un exemplu. Numărul de clienți care folosesc maibank s-a dublat de la sfârșitul anului 2019, peste 230.000 de utilizatori activi fiind la momentul actual”.

Premiile The Banker reprezintă una dintre cele mai înalte distincții în industria bancară, fiind o recunoaștere a excelenței și performanței, a plus valorii în relația cu clienții, a inovației și leadership-ului adus în comunitățile în care operează băncile din întreaga lume.

La fel, în 2021 maib a obținut premiul Euromoney, fiind desemnată „Cea mai bună bancă din Moldova”. De asemenea, banca a fost premiată pentru activitatea sa în direcția inovațiilor, cucerind titlul „Cea mai digitalizată bancă din Moldova” din partea Global Banking and Finance Review, recunoaștere primită pentru al doilea an consecutiv. Global Finance a onorat maib cu distincția „Cea mai bună bancă în Moldova”.

Pe 1 decembrie anul curent, publicația The Banker a organizat ceremonia de premiere pe o platformă virtuală, eveniment la care au participat lideri din toată lumea.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,1% din activele bancare ale țării și 34,2% din împrumuturile pentru ultimele 9 luni ale anului 2021. Banca oferă 25,3% din toate creditele ipotecare acordate în sistem. Maib deservește peste 35% din populația Republicii Moldova și este unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Banca este bine capitalizată, cu un coeficient de capital de nivel 1 de 19,9% la 30 septembrie 2021.

Banca este recunoscută pe scară largă pentru serviciile sale oferite clienților și inovația de produs. Din anul 2018, cel mai mare acţionar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorţiul internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor în ţările baltice, şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa.

Despre The Banker

The Banker oferă informații economice și financiare pentru sectorul financiar mondial și și-a construit reputația datorită raportării obiective și incisive.

Din 1926, The Banker a fost sursa de încredere de informații despre industria bancară. Publicația și-a parcurs calea printre 91 de ani de acoperire bancară, de la prăbușirea de pe Wall Street din 1929 până la actuala criză financiară, cu aceeași reputație pentru acuratețe, autoritate și integritate. Pentru mai multe informații, vizitați pagina web a The Banker.

P.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.