Guvernul rus a decis în mod neaşteptat să majoreze accizele la importurile de alcool, vin şi flori tăiate din aşa numitele „ţări neprietenoase”, cele care au impus Moscovei sancţiuni în urma invadării Ucrainei, inclusiv Bulgaria, informează Novinite.
Această nouă măsură, care se va aplica până la 31 decembrie 2024, este inclusă într-un decret aprobat de Ministerul de Finanţe, conform publicaţiei ruse RBC.
Decretul prevede majorarea semnificativă a accizelor pentru băuturile alcoolice tari, de la 9% la 20% din valoarea în vamă, cu o taxă minimă de trei euro pe litru la alcoolul pur 100%, de la nivelul actual de 1,4 – 1,5 euro. Pentru vin, acciza creşte de la 20% la 25% din valoarea în vamă, dar nu mai puţin de doi euro pe litru. De asemenea, acciza pentru flori tăiate creşte de la 5% la 20%, ajungând la minimum 0,3 euro pe kilogram.
Decizia este prezentată ca o măsură de protejare a pieţei ruse, unde vinul şi băuturile alcoolice importate sunt responsabile pentru aproape 40% şi, respectiv, aproximativ 12% din consum. În august 2023, Rusia majorase accizele la vinurile din „ţările neprietenoase”, de la 12,5% la 20%.
Ministerul rus de Finanţe a precizat că noile accize sunt răspunsul la tarifele mai ridicate impuse de alte ţări mărfurilor din Rusia. Totuşi, oficialii nu se aşteaptă la un impact major asupra accesului consumatorilor ruşi la băuturile alcoolice străine, citând creşterea calităţii şi varietăţii produselor interne.
Analiştii sugerează că veniturile de pe urma majorării accizelor ar putea fi folosite pentru sprijinirea turismului în Rusia, aşa cum a cerut preşedintele Vladimir Putin. Alţii cred că motivaţiile Kremlinului sunt legate de majorarea veniturilor la buget, pentru a susţine cheltuielile legate de războiul din Ucraina.
Majorarea accizelor de către Rusia afectează exporturile bulgare de băuturi alcoolice
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.
Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.
APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).
Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.
La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.
Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.
Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.
Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.
În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.
Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Atac tehnic, discreditare publică și izolare! Istoria unei companii IT din Moldova, împinsă în afara pieței europene
-
2Lovitură în mafia drumurilor: peste 40 de percheziții într-un dosar de deturnare de fonduri naționale și externe
-
3Guvernul respinge planul deputaților de a elimina plafoanele la tranzacții în numerar
-
4Analiză// Restructurarea preventivă în politica de insolvență – de la reacție la prevenție
-
5Adio cumpărături mari cu bani în plic! Limita de 10 000 de euro va deveni obligatorie în toate țările UE