Începând din 21 septembrie, pentru ruși războiul nu mai e un film pe Netflix sau un reportaj TV despre niște masacre din Orientul Mijlociu. Nu mai e „operațiune specială”. Războiul le-a intrat în casă, scrie Vitalie Ciobanu într-un editorial pentru DW.

Sâmbătă, 24 septembrie, deputatul PAS Dumitru Alaiba posta pe rețelele de socializare un montaj din două imagini, ambele surprinse la granița dintre Rusia și Georgia. Prima, din 2008, captează o coloană imensă de tancuri rusești pornită să ia cu asalt capitala Tbilisi. A doua, din 2022 – un șir nesfârșit de autoturisme cu civili ruși care fug de mobilizarea parțială decretată de Putin: caută adăpost în țara inamicului de-acum 14 ani. „Ceva s-a schimbat. Nu? Sau mi se pare?” – se întreabă ironic politicianul de la Chișinău, îndemnându-ne să comparăm fotografiile.

Ba da, s-a schimbat ceva esențial. Începând din 21 septembrie, pentru ruși războiul nu mai e un film pe Netflix sau un reportaj TV despre niște masacre din Orientul Mijlociu. Nu mai e „operațiune specială”. Războiul le-a intrat în casă. Nu te mai poți ascunde, îi închizi ușa și îți intră pe fereastră. Putin nu-ți mai vorbește doar din televizor, ci și din frigider, din debara, din baie, din sticla de votcă, de peste tot: „Tu încă nu te-ai prezentat la centrul de recrutare?”

Începând din 21 septembrie, pentru ruși războiul nu mai e un film pe Netflix sau un reportaj TV despre niște masacre din Orientul Mijlociu. Nu mai e „operațiune specială”. Războiul le-a intrat în casă.

Sâmbătă, 24 septembrie, deputatul PAS Dumitru Alaiba posta pe rețelele de socializare un montaj din două imagini, ambele surprinse la granița dintre Rusia și Georgia. Prima, din 2008, captează o coloană imensă de tancuri rusești pornită să ia cu asalt capitala Tbilisi. A doua, din 2022 – un șir nesfârșit de autoturisme cu civili ruși care fug de mobilizarea parțială decretată de Putin: caută adăpost în țara inamicului de-acum 14 ani. „Ceva s-a schimbat. Nu? Sau mi se pare?” – se întreabă ironic politicianul de la Chișinău, îndemnându-ne să comparăm fotografiile.

Când războiul îți intră în casă

Ba da, s-a schimbat ceva esențial. Începând din 21 septembrie, pentru ruși războiul nu mai e un film pe Netflix sau un reportaj TV despre niște masacre din Orientul Mijlociu. Nu mai e „operațiune specială”. Războiul le-a intrat în casă. Nu te mai poți ascunde, îi închizi ușa și îți intră pe fereastră. Putin nu-ți mai vorbește doar din televizor, ci și din frigider, din debara, din baie, din sticla de votcă, de peste tot: „Tu încă nu te-ai prezentat la centrul de recrutare?”

Chiar așa: voi încă nu v-ați încorporat? De ce fugiți, cetățeni ruși? Unde vă e conștiința civică? Așa răspundeți comandantului suprem care vă cheamă să apărați „suveranitatea și integritatea teritorială a Rusiei”?

Cum rămâne cu buneii voștri care au luptat vitejește în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, nu se răsucesc ei în pământ de rușine? Ce contează că între 1941-1945 alături de voi au luptat și ucrainenii, ce contează că Hitler ar fi zdrobit Uniunea Sovietică și și-ar fi instalat mult-visatul său „Reich de o mie de ani”, dacă nu vă ajutau, din primele zile de război, nesuferiții de americani cu Lend lease-ul lor, acel ajutor material incomensurabil – de la nasturi, medicamente și gamele, până la Jeep-uri, combustibil și metal pentru tancuri, tunuri și avioane?…

Acum inamicul e altul, acum naziștii de la Kiev și perfidul NATO vor să distrugă Rusia. Unde vă e patriotismul? Ce faceți, fugiți ca lașii?

Dincolo de tonul sardonic, greu de reprimat la vederea acestui exod masiv – evident, cine vrea să moară într-un război absurd, de care până ieri nu ți-a păsat, pentru că nu te afecta personal? –, cetățenii ruși chiar trebuie să-și apere țara, dar nu luptând împotriva Ucrainei, ci acasă la ei: să protesteze, să denunțe războiul criminal al lui Putin.

Spre onoarea națiunii lor, există și ruși care se opun: tineri din marile orașe – arată la fel ca semenii lor din Europa, poartă aceleași haine, ascultă aceeași muzică – și-au dat jos căștile de pe urechi, au părăsit spațiul virtual ca să-și strige revolta în stradă, asumându-și riscul să fie arestați, maltratați, să facă ani mulți de pușcărie. Sunt o minoritate, dar ar putea fi milioane, dacă ceilalți, cei care fug, și-ar învinge frica.

Mai ales că rușii au destule exemple în trecut, de înaintași de-ai lor care s-au opus tiraniei: decembriștii sau narodnicii din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, care visau la o Rusie fără iobăgie. Și disidenții antisovietici au fost puțini, dar au salvat onoarea intelighenției ruse.

Refugiați sau dezertori?

Ca să mai dezvoltăm puțin răspunsul la întrebarea (retorică) a lui Dumitru Alaiba, să spunem că s-a mai schimbat ceva: statutul refugiaților. Sunt acești ruși niște sinistrați, la fel ca ucrainenii atacați de hoardele lui Putin, sau niște dezertori care nu pot fi primiți în țările europene? Țările Baltice au și declarat că nu sunt bineveniți. Și Finlanda anunță o înăsprire a condițiilor de azil pentru rușii care se feresc de încorporare.

Există suspiciuni rezonabile că printre rușii oripilați de mobilizarea lui Putin se pot strecura și agenți „proxi”, FSB-ști trimiși pentru activități de spionaj și destabilizare în țările limitrofe, foste sovietice, dar și în Occident. Îl vor înjura pe Putin, nicio problemă, vor semna declarații de condamnare a războiului, pentru că asta face parte din fișa postului, asta presupune „maskirovka” lor de diversioniști. Cum să-i deosebești din masa unor oameni speriați pe agenții sub acoperire… „pacifistă”?

Nici nu e neapărat să fie spioni, mulți vor provoca haos și dezordine pentru că așa s-au obișnuit în Rusia, să nu respecte legile: „Kolea, să nu te lași intimidat de vameșii gruzini, înfruntă-i, proiavi harakter! (demonstrează că ai caracter!)”, își sfătuia prietenul blocat la granița ruso-georgiană un viteaz de pe rețelele de socializare. Era un provocator cu simbrie sau pur și simplu un detracat care se defula la adăpostul anonimatului?

Și în Facebook-ul moldovean s-au încins discuțiile despre cum s-ar cuveni să procedăm cu refugiații/dezertorii ruși. „Vom avea oare aceeași deschidere, vom fi la fel de generoși ca și față de ucraineni, nu-i vom discrimina?” – se întreabă unii, privind chiorâș spre autorități. „Da, da, să le oferim tot confortul. Să facem limba rusă limbă de stat în Moldova, ca să se simtă acasă!” – comentează alții sarcastic.

Nu știm cât de mare va fi afluxul de refugiați ruși, vom avea însă mii de moldoveni, deținători de pașapoarte rusești, dornici să revină acasă. Le poți înțelege drama: sunt nevoiți să-și lase familiile și tot ce-au agonisit, să se întoarcă în Moldova de unde i-a alungat prejudecata că la ruși e mai bine, pentru că, iată, nu vor nici ei să moară în „Marele război pentru apărarea lui Putin și a oligarhiei rusești.”

Sunt concetățenii noștri, trebuie ajutați. În ce-i privește pe alți refugiați/dezertori din Rusia, autoritățile vor trebui să discearnă între atitudinea umanistă și grija pentru securitatea națională.

Vitalie Ciobanu