Măsuri anti-criză în Spania: vouchere de 200 de euro pentru gospodăriile sărace şi  TVA eliminat la alimente

29 Dec. 2022, 08:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Dec. 2022, 08:16 // Actual //  bani.md

Guvernul spaniol a eliminat TVA la alimentele de strictă necesitate, iar chiriile au fost îngheţate pentru următoarele 6 luni. În schimb, de bonificaţia de 20 de cenţi la carburanţi vor beneficia, de anul viitor, doar transportatorii. Deciziile fac parte din noul pachet de măsuri anti-criză votat miercuri, 28 decembrie.

De anul viitor, prețul la ulei, lapte, ouă, pâine, fructe sau legume ar trebui să scadă cu minim 5 procente după eliminarea TVA.
În plus, în jur de 4 milioane de spanioli cu venituri mici vor beneficia de vouchere pentru cumpărături de 200 de euro.

De asemenea, pensiile vor fi majorate cu 8,5%, ajutorul minim garantat va crește cu 15 procente, iar proprietarii de apartamente nu vor avea voie să majoreze chiriile la prelungirea contractelor.

Spaniolii vor beneficia în continuare și de reducerea cu 50% a abonamentelor pentru transportul public de suprafață sau subteran, iar călătoriile cu trenurile de navetiști pe distanțe scurte și medii vor fi gratuite.

Șoferii spanioli au primit însă o lovitură grea. De anul viitor, doar cei care lucrează în transport, agricultură și pescuit vor beneficia de bonificația de 20 de cenți la carburanți.
În ceea ce privește utilitățile, spaniolii vor beneficia în continuare de TVA redus la 5% la facturile de curent și gaz. ​

Au fost micșorate și impozitele pentru micii întreprinzători, iar industriile care lucrează cu gaz, cum ar fi producătorii de ceramică, vor beneficia de ajutoare directe de 500 de milioane de euro.

Noul pachet presupune un efort bugetar de 10 miliarde de euro.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.