Mihai Zagorodnîi – fondatorul Ecolux despre antreprenoriat, investiții și aspirațiile companiei

29 Dec. 2025, 09:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Semionov Arina
29 Dec. 2025, 09:00 // Actual //  Semionov Arina

Investițiile pe care le fac antreprenorii din Republica Moldova în propriile afaceri sunt în ascensiune, anul acesta având o creștere de circa 25%. Despre mediul de afaceri local, investiții și oportunități a relatat într-un interviu Mihai Zagorodnîi – fondatorul companiei Ecolux.

Ecolux, companie cu peste 30 de ani de activitate în HVAC&R (încălzire, ventilație, climatizare și refrigerare), încheie anul 2025 cu proiecte de referință și investiții semnificative. Într-un singur sezon de încălzire, trecerea la pompe de căldură a adus economii considerabile, iar instalarea unui sistem fotovoltaic a transformat compania în prosumator.

În cadrul interviului, Mihai Zagorodnîi subliniază că viitorul antreprenoriatului din Republica Moldova este strâns legat de investițiile în inovație și tehnologie, prezentând totodată obiectivele și aspirațiile Ecolux pentru anul 2026.

Cum a fost anul 2025 pentru antreprenori și pentru dumneavoastră în special?

Anul 2025 a fost caracterizat de analiză strategică, planificare și decizii bine fundamentate. Antreprenorii au ținut cont de contextul politico-economic și au acționat prudent, orientându-se spre investiții sustenabile. Acest lucru este confirmat și de datele Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), care indică o creștere de 25% a investițiilor în capitalul propriu. Mediul de afaceri a demonstrat capacitate de adaptare și maturitate.

Ce investiții importante a făcut Ecolux în ultima perioadă?

La Ecolux, investițiile sunt orientate spre eficiență operațională, calitatea serviciilor și optimizarea proceselor interne. În ultima perioadă, am implementat mai multe proiecte strategice, printre care:

  • relocarea filialei din Comrat într-un spațiu modern, cu un showroom spațios, zone de depozitare extinse și infrastructură adaptată cerințelor actuale;
  • modernizarea parcului auto destinat activităților de instalare și mentenanță;
  • dotarea instalatorilor cu echipamente de ultimă generație, pentru creșterea nivelului de profesionalism și productivitate;
  • instalarea unui sistem fotovoltaic la baza de producție, depozitare și comerț, care ne-a oferit statutul de prosumator și a contribuit la reducerea costurilor energetice;
  • organizarea seminarelor anuale dedicate angajaților și clienților din domeniul HVAC&R. În perioada următoare, urmează să desfășurăm un seminar tehnic specializat, axat pe sistemele de climatizare.

Fiind o companie cu profil B2B, cum s-au resimțit investițiile făcute de alți antreprenori?

Companiile locale au direcționat investiții semnificative către modernizarea capacităților de producție. Conform MDED, aproximativ 21% din investiții au fost alocate achiziției de utilaje și echipamente. Această tendință s-a reflectat direct în portofoliul nostru de proiecte. Parteneri strategici precum Franzeluța, Linella sau Carmez, alături de alte companii importante, colaborează cu Ecolux de zeci de ani și continuă să investească în tehnologii HVAC&R performante și eficiente energetic.

În ce ar trebui să investească antreprenorii în 2026, pe lângă utilaje?

Pe lângă investițiile în echipamente, consider că dezvoltarea capitalului uman și consolidarea spiritului de echipă sunt esențiale. Antreprenorii ar trebui să manifeste responsabilitate socială și să contribuie activ la bunăstarea comunităților locale.

Investițiile în educație și în formarea noilor generații reprezintă, de fapt, investiții în viitorul economiei. În acest context, Ecolux a donat și instalat multiple climatizoare la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, acesta fiind unul dintre proiectele noastre sociale importante.

Din păcate, statul nu poate acoperi toate nevoile existente, motiv pentru care implicarea mediului de afaceri în inițiative cu impact social este crucială. Încurajăm și alți antreprenori să susțină proiecte care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților din Republica Moldova.

Cum vedeți viitorul antreprenoriatului în Republica Moldova?

Viitorul antreprenoriatului depinde de alinierea la standardele europene, ceea ce presupune adoptarea unor practici moderne, transparente și sustenabile. Acestea permit companiilor locale să devină competitive pe piețele internaționale și să atragă investiții externe.

Implementarea standardelor europene facilitează accesul la finanțări, granturi și parteneriate internaționale, sporind totodată încrederea consumatorilor și a investitorilor.

Ecolux, prin certificările ISO (ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001) obținute, demonstrează respectarea standardelor europene de calitate, mediu și siguranță. Ne-am aliniat la cele mai bune practici internaționale și încurajăm și alte companii să facă acest pas, pentru a construi împreună un mediu de afaceri solid, competitiv și sustenabil.

Ce sfat aveți pentru antreprenorii care își doresc să își dezvolte afacerile în perioada următoare?

Recomand antreprenorilor să valorifice oportunitățile oferite de granturile guvernamentale și de programele finanțate de instituții internaționale. Aceste resurse pot accelera modernizarea afacerilor și pot crește competitivitatea pe termen lung.

De asemenea, investițiile în oameni și în calitatea serviciilor sunt esențiale. În domeniul HVAC&R, este necesară formarea unui număr mai mare de instalatori certificați și autorizați, ceea ce contribuie la profesionalizarea industriei. Astfel, va crește valoarea serviciilor HVAC&R, iar toți prestatorii, inclusiv Ecolux, vor avea de câștigat, prin încrederea sporită a clienților și prin competitivitatea mai mare pe piață.

Experiența companiilor europene arată clar că serviciile de mentenanță și after-sales sunt decisive pentru fidelizarea clienților. Pe măsură ce integrarea în UE va intensifica competiția, investițiile în talente locale – inclusiv din școlile profesionale – vor fi fundamentale pentru dezvoltarea unei baze solide de specialiști.

Cum încheie Ecolux anul 2025?

Încheiem anul 2025 cu recunoștință pentru proiectele realizate și pentru impactul pozitiv asupra comunității. Până în prezent, Ecolux a implementat proiecte de referință, printre care construcția celui mai mare depozit frigorific din Republica Moldova și dezvoltarea celui mai amplu depozit logistic. Totodată, am fost primii din țară care au introdus un sistem de monitorizare inteligentă a echipamentelor frigorifice, stabilind un nou standard de inovație în domeniu.

De-a lungul anilor, am construit o echipă de specialiști dedicați, capabili să gestioneze proiecte complexe și să răspundă provocărilor tehnologice, cu profesionalism și consecvență.

Suntem mândri de cei 30 de ani de activitate, iar obiectivele pentru 2026 sunt clare: continuarea digitalizării și automatizării proceselor interne, reducerea termenelor de livrare, creșterea eficienței operaționale și consolidarea poziției de lider în industria HVAC&R.

 

Realitatea Live

28 Dec. 2025, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Dec. 2025, 11:03 // Actual //  Ursu Victor

Unul dintre cele mai controversate puncte ale planului de pace vizează Centrala Nucleară Zaporojie, relatează Reuters. Potrivit experților citați de agenție, chiar și în cazul în care Kievul va recăpăta controlul asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa, procesul de evaluare și repunere în funcțiune ar putea dura mai mulți ani.

Conform estimărilor, ar fi necesari cel puțin doi-trei ani doar pentru a determina starea reală a centralei după perioada de ocupație și exploatare în condiții de risc. Ulterior, ar fi nevoie de încă aproximativ trei ani pentru restaurarea echipamentelor și readucerea centralei la o funcționare deplină.

Situația este complicată de faptul că autoritățile ucrainene nu dețin în prezent informații exacte despre starea tehnică a centralei. Compania de stat Energoatom a declarat că Kievul nu cunoaște situația reală a instalațiilor nucleare de la Zaporojie în acest moment.

Între timp, impactul asupra sistemului energetic al Ucrainei este major. Potrivit analiștilor, deficitul actual de capacități de producere a energiei electrice se ridică la aproximativ 4 gigawați, echivalentul puterii a patru reactoare ale centralei nucleare de la Zaporojie.

Experții avertizează că, fără revenirea acestei capacități în sistem, securitatea energetică a Ucrainei va rămâne vulnerabilă pe termen mediu și lung, chiar și în eventualitatea unui acord de pace.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII