Milioane din aburi de spirt! Cine controlează piața etanolului în Moldova

08 Aug. 2025, 13:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2025, 13:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În ultimele patru sezoane, Republica Moldova a exportat 156,4 mii tone de etanol, potrivit analizei economistului Iurie Rija. Cel mai bun an pentru industria de profil a fost 2021-2022, când s-au livrat peste 47 milioane litri, un record neatins ulterior. În următoarele trei sezoane, volumele exportate s-au stabilizat la 35–37 milioane litri, cu 20–22% sub nivelul maxim. În sezonul iulie 2024 – iunie 2025, exporturile au atins aproape 37 milioane litri, iar prețul mediu a fost de 14,1 lei/kg.

Și exporturile de DDGS – produs secundar valoros al procesării etanolului – au înregistrat o evoluție importantă: 84,5 mii tone în patru sezoane, cu o medie anuală de circa 21 mii tone. După o scădere în 2022-2023, sectorul a revenit pe creștere, atingând 22,7 mii tone în sezonul 2024-2025. Prețul mediu a oscilat între 3,7 și 4,9 lei/kg, fiind în prezent de 4,2 lei/kg.

Valoarea totală obținută din exporturile de etanol și DDGS în perioada 2021 – primul semestru 2025 se ridică la 152,8 milioane euro. Anul 2022 a adus cele mai mari încasări – 47,6 milioane euro –, datorită atât volumelor mari, cât și prețurilor favorabile pe piața internațională. În 2023 și 2024, veniturile au variat între 26 și 30 milioane euro, iar în primele șase luni din 2025 s-au înregistrat deja 15,9 milioane euro.

Piața este dominată de câțiva jucători majori. În 2024, Zernoff și Garma-Grup au realizat împreună 94% din exporturile de etanol, iar Zernoff și Ancom-Agro – 98,7% din exporturile de DDGS. O parte din DDGS este utilizată intern pentru producerea de biogaz, ceea ce crește rentabilitatea prin reducerea costurilor energetice, dar limitează volumele disponibile pentru export.

Analiza mai arată că, dacă fabricile și-ar folosi integral capacitățile – 57,8 milioane litri de etanol și 40,8 mii tone de DDGS anual –, încasările din export ar fi fost cu 80,8 milioane euro mai mari în perioada 2021 – I semestru 2025. Principalele piețe de desfacere sunt peste 15 țări, inclusiv Serbia, Grecia, Polonia, Slovacia, România, Bulgaria, Germania, Olanda și Spania.

Economistul subliniază că principalul factor care a frânat dezvoltarea industriei în ultimii ani a fost creșterea costurilor energetice, în special scumpirea gazului, care a aproape dublat costurile de producție. Excluderea sectorului din programul guvernamental de compensare a tarifelor la energia electrică a amplificat dificultățile.

În 2019, Zernoff SRL din Chișinău a fost vizată într-o anchetă internațională după ce autoritățile din Spania și Georgia au descoperit o schemă de livrare a spirtului etilic către producători de brandy spaniol și coniac francez contrafăcut. Potrivit El Mundo, cisternele cu spirt, urmărite prin Europa, ridicau suspiciuni privind nerespectarea normelor UE, care impun ca brandy să fie produs doar din rachiu de vin.

Investigațiile au arătat că spirtul etilic neutru (ENA), vândut de Zernoff prin Brina Project LLP (Marea Britanie), era folosit fraudulos în loc de rachiu de vin, fiind de 3-4 ori mai ieftin și afectând piața autentică de brandy și coniac.

Zernoff SRL, controlată în proporție de 78,2% de compania românească Viteza Optim SRL și deținătorii Denis Cibizov și Gheorghi Cozoveachin (câte 10,9%), produce alcool etilic din cereale. Transportul se făcea printr-o firmă logistică din Sofia, M&M, fără legături cu producția de alcool.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!