Ministerul condus de Spînu trebuie să facă pe dracu-n patru pentru asigurarea securității energetice a țării

Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale urmează să iniţieze procesul de analiză a legislaţiei în domeniul energetic şi să propună un set de modificări în scopul fortificării securităţii energetice a Republicii Moldova, pentru ca pe viitor țara să nu să se confrunte cu crize precum cea recentă din domeniul furnizării gazelor, potrivit ordinului Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova

În documentul adoptat încă în data de 2 noiembrie, Moldovagaz a fost însărcinată să înainteze până pe 5 noiembrie Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cererea de ajustare a tarifelor la gaze pentru consumatori de la 1 noiembrie, în legătură cu semnarea unui nou contract cu Gazprom, potrivit căruia prețul de achiziție al gazului rusesc a crescut semnificativ.

ANRE este obligată să calculeze și să stabilească noi tarife reglementate atât pentru serviciile de distribuție, cât și pentru furnizarea de gaze.

Documentul relevă că, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va pregăti un set de măsuri pentru compensarea facturilor la gaze pentru anumite categorii de cetățeni, iar Ministerul Finanțelor va iniția până pe 11 noiembrie procedura de rectificare a bugetului 2021.

Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, va retrage solicitarea de asistenţă internaţională, cu care a s-a adresat anterior către parteneri străini în legătură cu criza gazelor.

#gaz #securitate #Energie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.