Modificările la bugetul pentru anul 2021, votate. 210 mil. de lei sunt pentru compensarea tarifelor la gaz și căldură

18 Nov. 2021, 14:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Nov. 2021, 14:33 // Actual //  bani.md

Cu 58 de voturi ale deputaților, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul curent a fost aprobat în prima lectură. Modificarea bugetului este condiționată de starea de urgență în sectorul energetic și de necesitatea întreprinderii măsurilor de ordin legislativ pentru depășirea acesteia.

Veniturile bugetului de stat se propun a fi majorate cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei. Deficitul bugetar se diminuează cu 346,1 milioane de lei și constituie 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.

Partea de venituri a bugetului de stat se majorează preponderent din contul încasărilor din impozite si taxe.

Creșterea cheltuielilor este legată de alocații suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență.

Astfel, 210 milioane de lei sunt destinate compensarea diferenței de tarife, conform facturilor la gazele naturale și energia termică. Procedura de compensare va fi realizată prin intermediul Ministerului Muncii si Protecției Sociale.

Alte 139 milioane de lei vor fi transferate către bugetul asigurărilor sociale de stat, dintre care 104 milioane de lei – ca urmare a majorării ajutorului pentru perioada rece a anului, precum și creșterii numărului de familii defavorizate care urmează să beneficieze de astfel de suport din partea statului.

Potrivit ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi, și în bugetul de stat pentru anul 2022 vor fi prevăzute mijloace financiare pentru compensarea costului tarifelor și  pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului.

Printr-o Hotărâre a Parlamentului, a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie. Propunerea a venit din partea Guvernului și a avut drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Feb. 2026, 17:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Evaluarea manualelor școlare va fi plătită cu minimum 550 de lei pentru o coală de autor, iar cheltuielile pentru expertizarea manuscriselor nu vor putea depăși 15% din valoarea contractului de achiziție. Sunt doar câteva dintre modificările propuse într-un proiect de hotărâre a guvernului care schimbă regulile de elaborare, evaluare și distribuire a manualelor școlare.

Documentul introduce oficial noțiunea de „expertizare” alături de „evaluare”, pentru a reflecta analiza științifică și metodologică a conținutului.

Proiectul aduce precizări și privind durata de utilizare a manualelor. Pentru elevii claselor I-IX, aceasta va fi aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și, de regulă, va constitui patru ani pentru învățământul primar și cinci ani pentru învățământul gimnazial, ministerul având dreptul să modifice această perioadă. În plus, autoritățile vor putea achiziționa un număr suplimentar de manuale, în limita a 5% din comanda inițială, pentru a înlocui exemplarele deteriorate, pierdute sau insuficiente, inclusiv pentru clasele X-XII. Potrivit documentului, această limită „va permite reacția rapidă la pierderi, deteriorări sau fluctuații de efectiv, va preveni achizițiile nejustificate și va susține continuitatea procesului educațional fără sincope”.

Se modifică și categoriile de copii care vor beneficia gratuit de manuale. Dacă în prezent legea enumeră explicit copiii orfani, cei din familii monoparentale, din familii cu trei și mai mulți copii, copiii aflați sub tutelă, în plasament, cu dizabilități sau din familii beneficiare de ajutor social, noua formulare propune o abordare mai generală, vizând copiii aflați în situație de risc, cei din familii defavorizate și copiii cetățenilor străini cu ședere legalizată în Republica Moldova, dacă se încadrează în aceste categorii. Potrivit notei informative, categoriile de elevi beneficiari vor fi identificați prin intermediul sistemelor informaționale, iar procesul de asigurare cu manuale școlare gratuite va fi simplificat.

Impactul bugetar estimat pentru aplicarea modificărilor este de 40 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!