Moldova își pierde oamenii în fum! 6.000 de persoane mor anual din cauza tutunului

20 Nov. 2025, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Nov. 2025, 15:46 // Actual //  Ursu Victor

Circa 6.000 de persoane își pierd viața anual în Republica Moldova din cauza consumului sau expunerii la tutun, arată datele prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Fumatul rămâne unul dintre principalii factori de risc pentru bolile netransmisibile, iar noile statistici ridică semnale de alarmă atât în rândul populației adulte, cât și al adolescenților.

Potrivit Studiului național STEPS (2021), aproape 3 din 10 adulți cu vârste între 18 și 69 de ani — echivalentul a 29,9% din populația adultă — sunt consumatori curenți de produse din tutun. Diferențele între sexe sunt însă dramatice: prevalența fumatului în rândul bărbaților este de șapte ori mai mare decât în rândul femeilor (52% față de 7,7%).

Situația este la fel de gravă și în rândul tinerilor, potrivit raportului ESPAD 2024. Aproximativ un sfert dintre adolescenți (24%) au fumat țigări, iar 10% au consumat tutun în ultimele 30 de zile. Mai mult, vârsta de inițiere este alarmant de mică: circa 14% dintre elevi declară că au încercat pentru prima dată tutunul — fie țigări clasice, fie electronice — la doar 13 ani sau chiar mai devreme.

Țigările electronice câștigă tot mai mult teren printre minori: 44% dintre elevi au folosit cel puțin o dată un dispozitiv de vapat. Fenomenul este aproape la fel de răspândit în rândul fetelor (42%) și băieților (46%), ceea ce arată dispariția diferențelor de gen în consumul de produse alternative din tutun.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.