Moldova se îneacă în alcool: fiecare al 13-lea moldovean moare din cauza băuturii

02 Oct. 2025, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2025, 11:55 // Actual //  Ursu Victor

Peste 3 milioane de decese anual la nivel global sunt atribuite consumului de alcool, ceea ce reprezintă circa 5,3% din totalul deceselor, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). În Regiunea Europeană, alcoolul este responsabil pentru aproximativ 1 din 15 decese (7%), iar în Republica Moldova pentru 1 din 13 decese (7,7%). Deși consumul rămâne ridicat, datele recente arată o ameliorare a situației. Astfel, Moldova a coborât de pe locul 3 în anul 2019 pe locul 10 între țările europene, cu un consum mediu de 11,1 litri per persoană de peste 15 ani (comparativ cu 12,9 litri în 2019).

Studiile arată o reducere a consumului excesiv printre adulții de 18–69 de ani. Potrivit cercetării STEPS, proporția persoanelor care au consumat șase sau mai multe băuturi la o ocazie a scăzut la 13,8% în 2021, de la 19,9% în 2013. Tendința este valabilă atât pentru bărbați (24,5% în 2021 față de 29% în 2013), cât și pentru femei (3,1% în 2021 față de 9,2% în 2013).

Problema persistă însă în rândul adolescenților. Conform Studiului HBSC Moldova 2022, o treime dintre tinerii cu vârsta între 11 și 17 ani au declarat că au consumat alcool cel puțin o dată, iar 11% dintre băieți și 7% dintre fete au recunoscut că s-au îmbătat foarte tare.

ANSP subliniază că nu există o cantitate sigură de alcool. Riscurile pentru sănătate încep de la prima picătură consumată, neexistând dovezi științifice privind posibile efecte benefice ale consumului moderat. Dimpotrivă, impactul dăunător se manifestă de la perioada prenatală și continuă pe parcursul întregii vieți, crescând riscul pentru boli cardiovasculare, diabet, cancer sau afecțiuni psihice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Oct. 2026, 09:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Oct. 2026, 09:59 // Actual //  Grîu Tatiana

Crescătorii de bovine, ovine, porci, păsări și iepuri pot solicita, începând de astăzi, 22 octombrie, sprijin financiar pentru carnea produsă și livrată. Pentru acest apel sunt alocate 28,845 milioane de lei, iar cererile vor fi primite până la 20 noiembrie.

Plata se calculează pentru fiecare kilogram de carne în masă sacrificată. Sprijinul este de 10 lei pentru carnea de bovine, câte 5 lei pentru carnea de ovine și de iepure și câte un leu pentru carnea de porc și de pasăre. Sunt eligibile cantitățile obținute și livrate în semestrul precedent lansării apelului.

Pentru a beneficia de bani, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, iar animalele să fie sacrificate în abatoare autorizate sanitar-veterinar din Republica Moldova. La depunerea cererii, crescătorii trebuie să dețină cel puțin cinci vaci din rase de carne, rase mixte sau metise rezultate din încrucișarea acestora, în cazul sprijinului pentru carnea de bovine, ori cel puțin 50 de ovine din categoriile eligibile, pentru carnea de oaie. Pentru crescătorii de porci, păsări și iepuri nu este stabilit un efectiv minim.

Documentul prevede și condiții privind vârsta animalelor, greutatea la livrare și perioada în care acestea au fost deținute în exploatație. Bovinele și ovinele trebuie să fi fost crescute în exploatație cel puțin șase luni înainte de livrarea pentru sacrificare, iar porcii — cel puțin trei luni. Această condiție nu se aplică păsărilor și iepurilor. Sprijinul pentru bovine și ovine se acordă în limita a 250, respectiv 1500 de capete.

Dosarul trebuie să includă copia autorizației sanitar-veterinare de funcționare a exploatației, factura fiscală de livrare a animalelor, copia registrului de utilizare a medicamentelor veterinare, coordonat cu inspectorul ANSA, precum și o declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și documentelor prezentate. Animalele sacrificate trebuie radiate din Registrul de stat al animalelor, cu excepția păsărilor și iepurilor.

Dosarele se depun pe suport de hârtie la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). AIPA recomandă fermierilor să pregătească dosarele din timp și să nu amâne depunerea acestora pentru ultimele zile ale apelului.