Moldova, țara paradoxurilor! Un apartament costă mai mult decât la București, iar chiriile – ca la Paris

03 Mai 2024, 13:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2024, 13:19 // Actual //  bani.md

Republica Moldova este țara paradoxurilor. Or, fostul premier și actualul om de afaceri, Ion Sturza, într-o postare pe Facebook, se arată indignat de costul vieții din stânga Prutului. „Sunt oare moldovenii atât de bogați, încât să plătească așa prețuri și tarife? Eu (continui) să călătoresc destul de mult – inclusiv cu cortul – și sunt curios: ce, unde și cum”.

Sturza a subliniat discrepanțele majore între prețurile practicate în Republica Moldova și cele din alte țări europene. Remarcând că ceea ce se consideră „premium” în Moldova este adesea echivalent cu nivelul economic în alte țări europene, el a atins subiecte precum prețurile la alimente, tarifele la utilități, costul locuințelor și chiriile la spații comerciale și hoteluri.

„Tarifele la utilități, nu vreau să răscolesc. Costul unui metru pătrat de apartament e mai mare decât la București, și asta în condițiile în care trebuie să faci „remont”. Adică, finisajele sunt pe cont propriu, iar asta dublează prețul. La avion? Păi, mai bine plec spre America decât spre Chișinău. Chiriile la spațiile comerciale? Ca la Paris. Tarifele la hoteluri? Tot pe acolo”, scrie fostul premier.

Îngrijorarea sa este evidentă și în ceea ce privește costurile materialelor de construcție și instalațiilor sanitare, care sunt de două ori mai mari decât în țări precum România. Aceasta a dus la o situație în care unii moldoveni sunt tentați să aducă materiale de construcție din alte țări, pentru a face economii semnificative. „Întreb afaceriștii și comercianții: de ce puneți adaos 200%?! Păi, avem costuri, riscuri, vânzări mici… ”.

În final, fostul premier și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de viziune a businessului local și la politica autorităților, sugerând că intervenția este necesară în domenii precum politica concurențială și fiscală pentru a promova o creștere economică sustenabilă și pentru a încuraja producția internă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 14:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 14:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Două loturi de parfum de la Viorica-Cosmetic, controlată de milionarul Vasile Chirtoca, au fost declarate neconforme de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Într-un lot, cu termen de valabilitate până la 21 martie 2028 au fost depistate o substanță interzisă în produsele cosmetice. Este vorba de aldehidă 2-(4-terț-butilbenzil) propionică (Butylphenyl Methylpropional – BMHCA

În cel de al doilea lot a fost depistată substanța HYDROXYISOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHYDE, substanță de asemenea interzisă plasării pe piața Republicii Moldova, potrivit aceluiași regulament sanitar.

În aceste condiții, ANSP a dispus retragerea de pe piață, rechemarea de la consumatori și distrugerea ambelor loturi, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Fabrica de parfumuri și cosmetice Viorica (redenumită ulterior în Viorica-Cosmetic) a fost construită la finele anilor ’80 ai secolului XX, ca model fiind luată o fabrică a celebrului brand francez Christian Dior.

În 1993, întreprinderea a fost inclusă în lista companiilor nepasibilă privatizării contra bonurilor patrimoniale, însă agravarea situației economice au forțat autoritățile să decidă, la începutul anului 1996, transformarea Viorica-Cosmetic în societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat (96%), restul acțiunilor fiind repartizate angajaților.
Mai mult, în 1998, a fost adoptat și un plan individual de privatizare a Viorica-Cosmetic, dar care aşa şi nu a fost realizat, iar în 2007 a fost în general abrogat. Abia în iunie 2012, statul a vândut la Bursa de Valori cota sa de 95,85%. Cumpărătorul – grupul DAAC Hermes, a plătit 51,04 milioane de lei pentru a prelua controlul Viorica-Cosmetic.

Milionarul Vasile Chirtoca controlează compania DAAC-Hermes fondată în 1994. În perioada, când în Republica Moldova s-a desfășurat privatizarea în masă, a creat fondul de investiții pentru privatizare DAAC-Hermes, care ulterior a devenit unul dintre cele mai importante grupuri financiar-industriale din Republica Moldova, numit ”DAAC Hermes grup”S.A.

Astfel, Chirtoca a participat activ și nemijlocit la apariția primelor relații de piață în Republica Moldova. Întreprinderile, administrate de Chirtoca, s-au constituit într-un grup financiar-industrial, compus din circa 40 agenți economici având o strategie de dezvoltare comună.

Acestea activează în diverse ramuri ale economiei moldovenești, cum ar fi: construcția de mașini, fabricarea produselor cosmetice și de parfumerie, repararea și deservirea tehnicii agricole, păstrarea și procesarea culturilor cerealiere, comercializarea și deservirea automobilelor, tehnologiile informaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!