Moș Crăciun există! Maib a adus magia sărbătorilor de iarnă copiilor de la Gimnaziul Cristești, Nisporeni

21 Dec. 2021, 13:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Dec. 2021, 13:33 // Actual //  bani.md

Și în acest an, membrii echipei maib s-au mobilizat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor mici, dar cu visuri mărețe. Moș Crăciun și ajutorii săi au ajuns de această dată la Gimnaziul Cristești din raionul Nisporeni, o școală mică cu doar 85 de elevi și mult prea puțini învățători și profesori.

Lipsa acestora este resimțită cel mai mult de picii din clasele primare. Svetlana Secrieru este învățătoarea care desfășoară ore simultan cu cei 19 elevi cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani. Chiar dacă nu dispune de echipamente digitale, care i-ar asigura un proces educațional mai ușor, cu resurse didactice minime Svetlana, ca și restul profesorilor din gimnaziu, depune eforturi maxime pentru a le oferi copiilor cele mai valoroase cunoștințe în cea mai captivantă și interesantă manieră.

„Situația elevilor mei este foarte critică, din motivul condițiilor defavorizate pe care le au: părinți neangajați, invalizi, copii care provin din familii monoparentale etc. Acești copii așteaptă magia sărbătorilor de iarnă cu mare speranță în suflet și fiecare cu dorința de a primi darul Moșului. Ei nu știu că scoala noastră are deficit bugetar și daruri nu avem pentru ei, iar părinții nu le pot oferi această magie din cauza zilelor grele și scumpirilor la care nu le pot face față”, este doar o parte a mesajului recepționat de la Svetlana, rânduri care au sensibilizat angajații maib și ne-au inspirat să le creăm copiilor emoții de sărbătoare, demonstrându-le că magia sărbătorilor de iarnă există, la fel ca și Moș Crăciun și sacul său fermecat plin de daruri.

Zeci de cutii cu dulciuri, articole de papetărie, dar și tehnică extrem de importantă pentru procesul educațional – două imprimante, două calculatoare și două proiectoare moderne s-au regăsit în desaga Moșului maib. Darurile au fost apreciate de elevi, dar și de cadrele didactice ale instituției, care au menționat că nu s-au așteptat ca Moșul să fie atât de generos în acest an.

„Echipa maib a fost dintotdeauna un exemplu de mărinimie, implicându-se an de an în diverse proiecte de responsabilitate socială. De această dată ne-am propus să vedem magia sărbătorilor de iarnă prin ochișorii micuților din Cristești, investind în educația lor prin echipamente digitale care să faciliteze procesul educațional, dar și ajutându-l pe Moșu’ să ajungă la cât mai mulți copii cuminți. Exprim toată admirația față de angajații băncii care au contribuit ca în această iarnă numărul faptelor bune să crească în comunitate”, a menționat Iulia Bogușevschi, Șefă a Comunicării Corporative maib.

„Sărbătorile de iarnă mereu au un farmec aparte pentru fiecare din noi, iar atunci când împărtășești din bucurie emoțiile se amplifică. În special copii sunt cei cei îl așteaptă pe Moș Crăciun și este atât de magic când visele se realizează. Maib susține diverse proiecte de responsabilitate socială, fiind un exemplu bun de generozitate cu impact asupra dezvoltării durabile a comunității, cu rezultate frumoase pe termen lung”, a completat Mariana Lazăr, Directoarea Sucursalei Nisporeni.

„Aceste donații le vor permite copiilor să participe la ore cât mai interactive, interesante, moderne și atractive. Suntem recunoscători pentru că ați adus zâmbet elevilor în ajunul sărbătorilor de iarnă și promitem ca eforturile noastre în această direcție să nu înceteze. Vă mulțumim din inimă și vă suntem profund recunoscători”, a adăugat Svetlana Secrieru, învățătoare a claselor primare, Gimnaziul Cristești.

Faptele bune sunt o tradiție frumoasă în cadrul maib, pe care an de an angajații băncii tind să o valorifice în beneficiul celor cu posibilități mai modeste. În campaniile anterioare de Crăciun angajații maib au acordat suport Casei Angelus a Fundației Hospice Angelus, copiilor din Secția Pediatrie, dereglări metabolice, malnutriții și reanimare a Spitalului „Emilian Coțaga”, copiilor internați în cadrul Institutului Oncologic, celor care provin din familii defavorizate etc. La fel, o bună parte dintre angajații băncii redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru susținerea organizațiilor non-guvernamentale și acționează cu grijă și responsabilitate în comunitate. Menționăm că în 2021 maib a implementat un șir de proiecte de responsabilitate socială corporativă care sprijină educația, inclusiv educația financiară, arta, sportul, sănătatea și tradițiile țării.

01 Mai 2026, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Mai 2026, 09:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, consideră că regiunea transnistreană ar putea fi reintegrată în cadrul procesului de integrare europeană a Republica Moldova, însă avertizează că acest demers implică provocări majore. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de grupul media Realitatea.

Potrivit lui Michel, riscurile asociate procesului de reintegrare rămân ridicate, însă autoritățile de la Chișinău „deschid ușa” pentru o implementare treptată a acestui obiectiv. Oficialul a subliniat importanța implicării statelor membre ale Uniunea Europeană, care trebuie să fie bine informate despre situația din țară, inclusiv din regiunea transnistreană, pentru a asigura o evoluție favorabilă pe termen lung.

„Un aspect esențial este implicarea statelor membre ale Uniunii Europene. Este necesar să garantăm că acestea sunt bine informate despre situația din Moldova, inclusiv despre Transnistria. Astfel, vom putea acționa de aceeași parte și în același context”, a declarat Michel.

În același timp, fostul oficial european a avertizat că există actori interesați să exploateze situația pentru a genera instabilitate, subliniind că autoritățile nu trebuie să cedeze în fața intimidărilor.

„Nu suntem naivi. Știm exact cine este interesat să folosească această situație pentru a crea probleme și destabilizare. Nu trebuie să cedăm intimidărilor”, a punctat acesta.

Reinvent Moldova 2.0 confirmă ambiția de a deveni o platformă relevantă de idei și mobilizare civică, dedicată consolidării valorilor democratice și susținerii parcursului european al țării. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a doua ediție, reafirmând mesajul că viitorul Republicii Moldova depinde de implicarea fiecărui cetățean.