Natalia Calenic: “Insistăm asupra unui suport din partea statului pentru întreprinderile sociale”

17 Nov. 2023, 15:48
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
17 Nov. 2023, 15:48 // Slider //  MD Bani

Peste 25 de întreprinderi şi asociaţii din zona de Centru a ţării au beneficiat şi beneficiază de servicii de consultanţă şi suport informaţional din partea Acceleratorului afacerilor sociale, deschis pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie (CCI), cu suportul financiar al Uniunii Europene şi Suediei, şi implementat de Fundaţia Est Europeană. A fost posibil datorită unui grant în valoare de peste 30 de mii de euro obţinut de CCI şi din care au fost organizate mai multe sesiuni de instruire, precum şi promovare a întreprinderilor sociale.

Tematica instruirilor a vizat subiecte precum legislaţia în domeniul antreprenoriatului social, cadrul normativ, precum şi legislaţia muncii.

„Este vorba de antreprenori care oferă servicii de suport, consiliere, instruire, atât a copiilor cât şi părinţilor, dar avem şi beneficiari producători de mărfuri – producători de miere, de produse textile, care angajează în afacerea lor persoane cu dizabilităţi”, susţine Natalia Calenic, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, instituţie beneficiară de bani europeni nerambursabili.

Proiectul aflat în desfăşurare urmăreşte creşterea numărului de întreprinderi sociale care să angajeze persoane aflate în dificultate, iar Acceleratorul afacerilor sociale prin mecanismele sale face lobby pe lângă instituţiile statului întru susţinerea antreprenoriatului social.

„Avem o tipografie unde 70% din personalul angajat sunt persoane cu deficienţe. Scopul acestor întreprinderi este ca venitul câştigat să fie direcţionat spre proiecte sociale. Pentru întreprinzători este o provocare să angajeze o persoană cu dizabilităţi, pentru că evident productivitatea este mai puţină, dar efortul este mai mare. Anume din acest considerent noi şi insistăm asupra unui suport din partea statului pentru aceste întreprinderi”, afirmă Natalia Calenic, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

Rezultatele eforturilor depuse nu au întârziat să apară, susţine vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie.

„Unul din succesele noastre este faptul că autoritatea locală din Chişinău a aprobat pentru anul acesta scutirea totală de achitare a taxei de comerţ, pentru întreprinderile socile, ceea ce este primul exemplu la nivel naţional de suport financiar”, susţine Natalia Calenic.

Potrivit Nataliei Calenic, activităţile Camerei de Comerţ şi Industrie privind promovarea şi susţinerea întreprinderilor sociale nu se încheie la finalizarea grantului. Dimpotrivă, autoritatea va continua să ofere instruiri în domeniu, pentru a creşte numărul antreprenorilor sociali în Republica Moldova, care va duce astfel la soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate în dificultate din ţara noastră.

04 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 14:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea începe negocierile pentru un nou program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în anul 2027, pentru a reduce costurile împrumuturilor contractate de stat. Deocamdată, Guvernul nu a confirmat intenția de a solicita un asemenea acord, însă președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, consideră că finanțarea din partea FMI ar putea fi o alternativă la împrumuturile costisitoare prin intermediul valorilor mobiliare de stat.

„Dacă este să fie un astfel de program, atunci el ar putea fi negociat anul viitor, dar Guvernul încă nu a confirmat intenția de a negocia un astfel de program cu Fondul Monetar Internațional”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, unde Spatari a fost întrebat dacă Republica Moldova ar putea încheia un nou program cu FMI care să includă și finanțare..

Potrivit lui Spatari, Republica Moldova beneficiază deja de sprijin financiar european prin Planul de Creștere al Uniunii Europene, care pune la dispoziția țării resurse pentru susținerea reformelor și finanțarea cheltuielilor bugetare.

„Noi avem astăzi, prin programul de creștere cu Uniunea Europeană, finanțare în valoare de un miliard și jumătate. Sunt bani care vin în buget în funcție de reformele pe care le implementăm”, a explicat președintele comisiei parlamentare.

Spatari a atras atenția că o parte din deficitul bugetar este acoperită în prezent prin emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS), care presupun costuri ridicate de împrumut pentru autorități.

„O parte din deficit este finanțată prin valorile mobiliare de stat, care sunt scumpe, este adevărat. Și un eventual program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional cred că ar fi o soluție pentru a reduce din costul datoriei pe termen lung”, a precizat deputatul.

Ultimul program de finanțare al Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional a fost aprobat în decembrie 2021 și a expirat la 19 octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. Din această cauză, Republica Moldova a ratat debursarea ultimei tranșe, estimată la aproximativ 170 de milioane de dolari, echivalentul a circa 2,9 miliarde de lei. Potrivit FMI, programul a contribuit la menținerea stabilității macroeconomice, însă întârzierile în realizarea angajamentelor privind politica fiscală, administrația publică și combaterea corupției la nivel înalt au împiedicat finalizarea acestuia.