Nemții pun lacătul pe ușile centralelor nucleare din aprilie 2023

28 Dec. 2022, 08:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Dec. 2022, 08:40 // Actual //  bani.md

Germania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina şi de dependenţa Germaniei faţă de gazul rusesc, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Amânarea a fost decisă în noiembrie printr-o lege impulsionată în parlament de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, în pofida opoziţiei partenerilor săi de coaliţie liberali şi din partidul Verzilor.

Scholz a insistat atunci că menţinerea în exploatare a centralelor nucleare iarna aceasta este necesară ca soluţie provizorie în timp ce Germania caută înlocuirea gazului rusesc în mixul său energetic, avertizând că în caz contrar ar putea surveni pe parcursul iernii întreruperi punctuale de furnizare a energiei electrice.

Reactoarele nucleare Isar 2 şi Neckarwestheim 2 (ambele din sud), precum şi Emsland (vest), ar fi trebuit să fie deconectate pe 31 decembrie, conform foii de parcurs stabilite în 2011. Aceste trei reactoare au generat în prima jumătate a anului în curs 6% din energia consumată în Germania.

Calendarul renunţării la energia nucleară a fost anunţat iniţial de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder în anul 2000, susţinut la acea vreme de Verzi, şi confirmat apoi de cancelarul conservator Angela Merkel în 2011, în urma catastrofei de la centrala japoneză Fukushima.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.