Noi reguli de călătorie, UE a impus o taxă de 7 euro la intrarea în spațiul Schengen. DE CÂND?

16 Nov. 2021, 15:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2021, 15:53 // Au Bani //  MD Bani

Sistemul european de informare și autorizare a călătoriilor (ETIAS), care gestionează zona Schengen, a impus o noua regulă la intrarea în spațiul Schengen, se arată într-un comunicat de presă. Cetățenii din afara Uniunii Europene, inclusiv americanii, australienii, britanicii, dar și moldovenii și alți călători din afara zonei Schengen, vor trebui să achite o taxă suplimentară la intrarea în spațiul respectiv. Potrivit Euronews, taxa va fi de 7 euro și urmează a fi aplicată începând cu sfârșitul anului 2022.

Într-un comunicat de presă al ETIAS, se menționează că noua regulă este menită să sporească securitatea şi să contribuie la prevenirea amenințărilor la adresa sănătății în cadrul blocului comunitar. Autorizația ETIAS va fi introdusă în scopuri turistice sau de afaceri şi nu va înlocui o viză de studii sau de muncă.

Călătorii eligibili vor trebui să completeze o cerere online înainte de sosire, care costă 7 euro. Pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani sau peste 70 de ani, cererea va fi gratuită.

Completarea formularului se face în doar câteva minute. Acesta va necesita informații biometrie despre pașaport şi detalii de călătorie, precum şi câteva întrebări de securitate de bază. Călătorii sunt sfătuiți să depună cererea cu cel puțin 72 de ore înainte de a avea nevoie de ea, pentru a evita eventuale întârzieri. Odată ce a fost aprobată, cererea va fi valabilă pentru trei ani. După acest interval, va fi necesară reînnoirea documentului.

Sistemul de informații și autorizare pentru călătorii în Europa (ETIAS) a fost introdus ca răspuns la amenințările din domeniul securității. În urma atacurilor teroriste, UE a văzut nevoia de a spori siguranța. Programul ETIAS a fost creat pentru a îmbunătăți securitatea în zonă, atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori. Consiliul European este sigur că această nouă politică de frontieră și migrație va spori securitatea și va contribui la protejarea Europei de orice posibile amenințări viitoare.

Amintim că, Bulgaria, România, Croația, Cipru și Irlanda nu fac parte din zona Schengen și au reguli speciale cu privire la autorizațiile de călătorie.

07 Mai 2026, 16:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Mai 2026, 16:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Parlamentul Republicii Moldova a votat un proiect de lege care simplifică regimul de admitere temporară a automobilelor și a modificat Codul vamal. Noua prevedere permite ca un vehicul introdus temporar în țară să poată fi scos de pe teritoriul vamal și de către alte persoane, nu doar de cea care l-a introdus inițial .

Până acum, legea nu permitea explicit ca un automobil aflat în regim de admitere temporară să fie scos din țară de altcineva, ceea ce genera blocaje, inclusiv în situații în care persoana care a introdus mașina nu se mai afla în Republica Moldova sau nu putea reveni la frontieră .

Autorii proiectului susțin că această lacună legislativă ducea la riscuri de sancțiuni pentru cetățeni, chiar și în cazuri în care aceștia acționau cu bună-credință. În unele situații, imposibilitatea de a scoate vehiculul la timp putea genera depășirea termenului legal și aplicarea amenzilor sau alte consecințe administrative.

Noua regulă introduce o abordare mai flexibilă: vehiculele pot fi scoase din țară și de alte persoane, cu respectarea condițiilor de admitere temporară. Scopul este de a reduce litigiile, de a preveni sancțiunile nejustificate și de a face legislația mai predictibilă pentru cetățeni și mediul de afaceri.

Potrivit notei de fundamentare, intervenția legislativă este una punctuală și nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat. În același timp, autoritățile consideră că măsura va reduce volumul de cazuri problematice gestionate de Serviciul Vamal și va îmbunătăți aplicarea normelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!