Noua afacere a familiei prezidențiale! „Trump Vodka” intră pe piață cu preț de lux

30 Nov. 2025, 09:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Nov. 2025, 09:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Eric Trump, fiul președintelui Statelor Unite, a anunțat lansarea oficială a vodcii „Trump Vodka”, disponibilă acum pentru precomenzi. Anunțul a fost făcut pe platforma X, unde Eric a scris scurt: „Ваше здоровье!” („Noroc!”). O sticlă costă 47 de dolari, semnificativ peste prețul mediu al vodcii în SUA. Pe site-ul companiei este listată și o versiune premium, la 75 de dolari.

În comentariile de pe rețelele sociale, utilizatorii au remarcat ironic că „vodka” este un termen asociat Rusiei. Totuși, americanii au fost rapid contraziși: și Polonia este considerată patria acestei băuturi, iar în transliterare denumirea este identică – vodka (în poloneză wódka).

Potrivit descrierii oficiale, brandul încearcă să se poziționeze ca un produs emblematic al „spiritului american”. „Trump Vodka nu este doar o băutură tare, ci un simbol al mândriei și ambiției americane”, se arată în prezentarea de pe site. Producătorii susțin că vodka este distilată în „inima Americii”, fără OMG și fără gluten, promițând „puritate și calitate în fiecare sticlă”.

Ironia nu a întârziat să apară: mulți au reamintit în comentarii că președintele Donald Trump susține de ani de zile că nu consumă alcool.

Donald Trump deține active evaluate la 1,6 miliarde de dolari, dintre care aproximativ 600 de milioane provin din criptomonede, golf și venituri din licențe. Liderul american monetizează tot mai multe produse care îi poartă numele — inclusiv o Biblie lansată la vânzare anul trecut.

Lansarea „Trump Vodka” vine după ce, în ianuarie 2025, Trump a introdus propriul memecoin, $TRUMP, construit pe rețeaua Solana. Moneda a crescut cu peste 400% în primele ore, înainte să se prăbușească brusc. Tokenul are o capitalizare totală teoretică de 1 miliard de monede, dintre care 200 de milioane au fost deja emise.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!