Nu primim salarii, oprim trenurile! – angajații CFM amenință cu blocarea coridorului de export al Ucrainei

25 Mart. 2025, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Mart. 2025, 11:44 // Actual //  Ursu Victor

Angajații CFM au amenințat că vor bloca circulația trenurilor cu cereale ucrainene, dacă autoritățile nu le achită salariile restante, care se ridică la 190 milioane de lei, potrivit railinsider.com.ua.

Ultimul protest a avut loc pe 14 martie, în Chișinău, însă manifestații similare au fost organizate și în Bălți, Ungheni, Ocnița, Basarabeasca și Giurgiulești – noduri feroviare strategice ale țării. Angajații CFM au cerut achitarea integrală a datoriilor salariale acumulate în ultimele șase luni, compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale, precum și majorarea salariului minim la 5 500 de lei.

Protestatarii au avertizat că, în lipsa unui răspuns clar din partea Guvernului, vor recurge la blocarea căilor ferate, inclusiv a traseelor prin care se transportă cerealele ucrainene în cadrul inițiativei UE-Ucraina „Lanes of Solidarity”.

Un astfel de scenariu ar putea afecta grav proiectele logistice comune între Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană, menite să faciliteze exportul de produse agroalimentare ucrainene pe rute alternative.

De asemenea, sindicaliștii avertizează cu demisii în masă, ceea ce ar putea paraliza activitatea întreprinderii de stat și ar pune în pericol proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare.

CFM a contabilizat pierderi de 228 de milioane de lei în 2024, iar datoriile la salarii se ridică 190 de milioane de lei. La ultimul protest din 14 martie, Sergiu Cotelnic, recent numit în funcția de director al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), a declarat în fața protestatarilor că prioritatea sa principală este plata salariilor restante ale angajaților și că în două luni vor fi achitate trei salarii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

25 Sept. 2026, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2026, 16:47 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a cerut sprijinul Irlandei pentru ajutorarea familiilor vulnerabile din Republica Moldova în sezonul rece, inclusiv pentru diminuarea poverii facturilor la energie și căldură. Subiectul a fost discutat cu premierul irlandez Micheál Martin, în cadrul unei întrevederi desfășurate la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

„Am discutat și despre securitatea energetică și despre sprijinul de care Moldova are nevoie în perioada următoare. Am vorbit despre posibilitatea ca Irlanda să susțină eforturile noastre de a proteja familiile vulnerabile de povara facturilor și, în același timp, de a consolida reziliența energetică a țării”, a declarat Tofan.

Deocamdată, autoritățile nu au anunțat valoarea unui eventual ajutor financiar din partea Irlandei și nici mecanismul prin care acesta ar putea fi utilizat pentru compensarea facturilor.

Solicitarea vine într-un moment complicat pentru sectorul energetic. Guvernul avertizează că Republica Moldova intră în sezonul rece cu riscuri sporite, iar o parte semnificativă din necesarul de energie va trebui acoperită prin importuri. Pentru această iarnă, autoritățile estimează că aproximativ 59% din necesarul de energie electrică va proveni din import, iar presiunile de pe piețele regionale rămân ridicate.

Executivul a aprobat deja un plan pentru sezonul de încălzire 2026–2027, care include 52 de măsuri și scenarii pentru aprovizionarea cu gaze, energie electrică, energie termică și produse petroliere.

În paralel, Tofan și Micheál Martin au discutat și despre procesul de aderare la Uniunea Europeană. Irlanda deține în prezent Președinția Consiliului UE, iar premierul moldovean a declarat că Republica Moldova este pregătită să deschidă toate clusterele de negociere rămase.

Întrevederea are loc în contextul în care Guvernul caută sprijin extern atât pentru securitatea energetică, cât și pentru protejarea populației vulnerabile de costurile ridicate din sezonul rece.