Numele vicepremierului pentru Reintegrare ținut sub șapte lacăte. Cine este demnitarul care-l va înlocui pe Kulminski

18 Ian. 2022, 17:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2022, 17:17 // Actual //  bani.md

Noul vicepremier pentru Reintegrare va depune jurământul mâine, 19 ianuarie. Despre aceasta a declarat premiera Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă. În același timp, șefa Executivului a refuzat să divulge numele candidatului, dar le-a spus jurnaliștilor că „o să afle mâine”, scrie realitatea.md.

„Candidatul va depune jurământul mâine dimineață și va participa la ședința Guvernului”, a spus Natalia Gavrilița.

Am telefonat-o pe purtătoarea de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu pentru a întreba despre cine este vorba, însă ni s-a spus că „dolianța noului vicepremier pentru Reintegrare a fost ca despre aceast lucru să se comunice mâine. Astfel, mâine Guvernul va comunica oficial numele, CV-ul și toate datele”.

Realitatea.md menționează că, la scurt timp, după anunțul făcut de Natalia Gavrilița, canalul de Telegram al jurnalistului Dumitru Ciorici a scris că fotoliul vicepremierului pentru Reintegare va fi ocupat de fostul Ambasador în Franța și Germania, Oleg Serebrian. Tot el a scris că acesta va depune jurământul mâine dimineață, 19 ianuarie.

Viceprimierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, a demisionat din funcție în data de 5 noiembrie invocând motive personale. El a fost numit în funcție la 6 august. În 2019, Kulminski a fost consilierul pe politică externă al prim-ministrei de atunci Maia Sandu. Ulterior, Vladislav Kulminski, a fost numit secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europeană.

Realitatea Live

23 Ian. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
23 Ian. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Compania FINANCECASA SRL, fondată și administrată de către Rustam Salmanov, a fost sancționată cu o amendă de constrângere în valoare de 52 500 de lei, pentru neexecutarea, în termenul stabilit, a mai multor hotărâri emise pe parcursul anului 2024 și la începutul anului 2025 de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Decizia a fost luată de către CNPF în cadrul ședinței din 20 ianuarie.

Potrivit autorității de supraveghere, prin majoritatea deciziilor neexecutate, entității i-a fost prescris să se limiteze la solicitarea de la debitori doar a restituirii sumei inițiale debursate conform contractelor de credit. Totodată, compania trebuia să restituie consumatorilor toate plățile percepute, inclusiv dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte costuri, cu excepția sumei inițiale acordate.

În același timp, cererea prealabilă depusă de CASH & GO SRL, controlată de Rustam Salmanov și administrată de Andrei Ignatenco, privind anularea și suspendarea executării Hotărârii CNPF din 6 ianuarie 2026 a fost respinsă. Prin hotărârea contestată, companiei i-a fost aplicată o amendă de constrângere în mărime de 82 500 de lei, pentru neexecutarea repetată a 11 hotărâri ale autorității de supraveghere, emise în perioada 2024–2025. Anterior aplicării sancțiunii, entitatea a fost somată să execute obligațiile stabilite, fiind avertizată asupra aplicării amenzii de constrângere în cazul neconformării. În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii contestate, autoritatea a constatat că nu au fost prezentate argumente și dovezi care să justifice această măsură, prin prisma normelor legale aplicabile.

Autoritatea de supraveghere subliniază caracterul obligatoriu și imperativ al hotărârilor sale și avertizează că va aplica, fără derogări, toate măsurile coercitive prevăzute de legislație împotriva entităților care nu se conformează, în vederea protejării efective a drepturilor consumatorilor pe piața serviciilor financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!