ODIMM, USAID şi Guvernul Suediei au semnat un Acord pentru digitalizarea mediului de afaceri din Republica Moldova

18 Apr. 2022, 18:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
18 Apr. 2022, 18:05 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, au semnat astăzi un Acord de parteneriat pentru sprijinirea digitalizării mediului de afaceri din Republica Moldova.

Așadar, Acordul de parteneriat va susține și va contribui la modernizarea și competitivitatea IMM-urilor,  transformarea digitală și implementarea inovațiilor digitale în activitatea antreprenorială din Republica Moldova.

Obiectivul Acordului este dezvoltarea și implementarea programelor de suport a IMM-urilor moldovenești în vederea creării produselor și serviciilor inovatoare pentru a crește competitivitatea, eficiența, sustenabilitatea și productivitatea atât pe piața locală, cât și externă.

Astfel, în perioada 2022-2026 partenerii își propun dezvoltarea și implementarea a 2 programe naționale:

  • Dezvoltarea și implementarea unui Program de transformare digitală a IMM-urilor;
  • Dezvoltarea, lansarea și implementarea unui Program de susținere a inovațiilor digitale și a startup-urilor tehnologice.

„Inovația digitală constituie un factor cheie în transformarea proceselor economice, locurilor de muncă și a societății în ansamblu, contribuind la reducerea decalajului social și economic. Trebuie să ne încadrăm în acest trend internațional. În acest sens, ne dorim ca toate oportunitățile și posibilitățile care se deschid într-o economie și societate digitală să fie accesibile și utilizate de către cetățeni și oameni de afaceri din Republica Moldova. Moldova dispune de toate resursele necesare pentru crearea unui viitor digital la noi acasă”, a declarat Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

La eveniment a fost prezent și Scott Hocklander, şeful Misiunii USAID în Moldova care a subliniat importanța investițiilor în inovații și soluții digitale.

„USAID este mândră să ofere, în 2022,  asistență de peste 5 milioane de lei pentru a pilota programe ambițioase la nivel național, axate pe digitalizare, inovare și antreprenoriat, împreună cu Ministerul Economiei și ODIMM. În contextul întreruperii lanțurilor de aprovizionare, a creșterii costurilor la energie, a sporirii  inflației și a incertitudinilor economice continue, IMM-urile trebuie – mai mult ca niciodată – să găsească modalități de a reduce costurile și de a îmbunătăți eficiența, productivitatea și sustenabilitatea. Investiția în inovații și soluții digitale ca răspuns la aceste provocări – precum ar fi managementul lanțului de aprovizionare, comerțul electronic, automatizare şi fabricarea inteligentă, promovare şi marketing digital și promovare pentru atragerea clienților  – va crește rezilienţa și competitivitatea afacerilor din Republica Moldova, nu doar în fața crizei actuale, ci şi pentru economia viitorului”, a declarat Scott Hocklander.

La rândul său, Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM a menționat că susținerea digitalizării va contribui la dezvoltarea antreprenoriatului în țara noastră și va spori competitivitatea.

„IMM-urile din Moldova au nevoie de expertiză și mentorat pentru a conștientiza necesitatea investițiilor în tehnologii digitale și inovatoare. Acest parteneriat va aduce plus valoare mediului de afaceri din Moldova, contribuind la creșterea culturii antreprenoriale, a nivelului de digitalizare, transferului tehnologic, know how-ului și, nu în ultimul rând, a competitivității agenților economici pe piețele locale și internaționale. Prin implementarea celor două inițiative ambițioase din domeniul digitalizării,  ne propunem conectarea sectorului ÎMM cu cel al inovațiilor pentru a asigura o sinergie între cerere și ofertă. Sunt convins că împreună vom reuși să obținem rezultate palpabile.”

12 Iun. 2026, 16:38
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
12 Iun. 2026, 16:38 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Agenția internațională de rating Fitch Ratings a confirmat calificativul „B+” acordat grupului Trans-Oil, controlat de milionarul Vaja Jhashi, cel mai mare exportator de produse agricole și procesator de semințe de floarea-soarelui din Republica Moldova, menține perspectiva stabilă. Totodată, agenția estimează că profitul operațional al companiei va ajunge la aproximativ 210 milioane de dolari în anul financiar 2026.

Agenția estimează că EBITDA (profitul operațional înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) va atinge aproximativ 210 milioane de dolari în anul financiar 2026, susținută de creșterea activităților de procesare și achiziție a materiilor prime în România și Serbia.

Fitch subliniază că Trans-Oil operează cu marje de profit peste media industriei. Profitabilitatea grupului este estimată să se mențină în jurul a 9% în perioada 2026-2029, nivel considerat superior multor concurenți internaționali din sectorul agricol.

„Marjele ridicate sunt susținute de pozițiile dominante ale grupului pe piețele unde activează, de eficiența operațională în creștere și de extinderea infrastructurii logistice și de procesare”, se arată în raportul agenției.

Un alt element remarcat de Fitch este transformarea modelului de afaceri al grupului. Dacă în 2020 aproximativ 80% din EBITDA provenea din activități legate de Republica Moldova, în prezent peste 80% din profitul operațional este generat din mărfuri provenite din afara țării, în special din Ucraina, România și Serbia.

În pofida unei presiuni temporare asupra fluxurilor de numerar, cauzată de creșterea prețurilor la semințe și de costurile logistice mai mari generate de perturbările rutelor maritime din Marea Roșie, Fitch estimează că situația financiară a companiei se va îmbunătăți în următorii ani.

Agenția prevede că necesarul de capital circulant se va reduce, iar fluxul de numerar liber va reveni pe plus începând cu anul financiar 2026.

Trans-Oil continuă totodată un amplu program investițional în România și Serbia. Printre proiectele planificate se numără construirea unei noi fabrici de procesare a soiei și rapiței în România, cu o capacitate anuală de până la 300.000 de tone. O parte din investiții va fi finanțată printr-un grant de 25 de milioane de euro acordat de Guvernul României.

Vaja Jhashi, un apropiat al fostului oligarh Vladimir Plahotniuc, și-a început expansiunea pe piața moldovenească în 2011, consolidându-și poziția prin achiziția de fabrici de ulei, elevatoare și prin construirea terminalelor de la Giurgiulești, obținând totodată finanțări importante de la BERD. Astăzi, el controlează cel mai mare conglomerat agroindustrial din Republica Moldova, cu operațiuni semnificative în România, Serbia și Ucraina, și rămâne una dintre cele mai influente figuri din comerțul regional cu cereale și uleiuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!