Opinie: În Republica Moldova ia amploare piața gri de comercializare a produselor petroliere

20 Iul. 2021, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2021, 10:17 // Actual //  MD Bani

În Republica Moldova ia amploare piața gri de comercializare a produselor petroliere, în mod special a motorinei. Companiile petroliere vând în prezent aproape jumătate din motorină, circa 46%, diverselor companii producătoare sub formă angro, pentru consum propriu, doar că cea mai mare parte a aceste cantități de motorină nu este utilizată pentru consum propriu, dar este vândută ilegal de către companii, care nu au nici licență, nici autorizație, nici un fel de act, care le-ar permite activitatea de vânzare a produselor petroliere. Despre aceasta comunică expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent, toată Moldova, ca acum 30 ani, este împânzită cu rezervoare de plastic cu contor, de unde ilegal se vinde aproape jumătate din motorina importată. În timp ce stațiilor PECO, statul a impus un șir întreg de restricții și taxe, „vânzătorii ambulanți” de motorină, ilegal fără nici un fel de act permisiv și fără a plăti nici un fel de taxe, comercializează aproape jumătate din motorina importată. „În aceste scheme de comercializare gri sau ilegală a produselor petroliere, foarte activ participă și o parte din companiile petroliere, datorită lipsei oricărui control din partea autorităților competente ale statului”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul mai afirmă că volumul total al pieței gri și ilegale de vânzare a produselor petroliere, depășește 5 miliarde de lei anual. Din 2015 și până în prezent, prin aceste scheme gri a fost vândută doar motorină de peste 20 miliarde lei. Ratările bugetului public național de la această activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere, fără nici un fel de acte permisive, se ridică la 200 de milioane de lei anual. Doar la motorină, din 2015 și până în 2020, ratările bugetului public sunt de circa 800 milioane lei.

Veaceslav Ioniță mai precizează că această vânzare în gri sau ilegală a produselor petroliere, majorează costurile operaționale ale companiilor, care activează legal, cea ce duce la creșterea cheltuielilor operaționale, pentru un litru de produse petroliere cu 0,4-0,5 lei. Altfel spus, compărătorii de bună credință achită 50 bani/litru suplimentar pentru produsele petroliere, doar datorită existenței pieței ilegale de comercializare a produselor petroliere.

„Evident apare o întrebare firească: care este sensul tuturor reglementărilor, restricțiilor, cerințelor ecologice, taxelor speciale pentru PECO, dacă jumătate din piață se află în zona gri, înafara oricăror reglementară ale autorităților publice”, se întreabă expertul.

Analistul economic este de părere că lichidarea comerțului ilegal cu produse petroliere ar permite creșterea încasărilor bugetare cu până la 200 de milioane de lei anual și reducerea prețului la produsele petrolier cu până la 50 bani/litru. „Aceasta este una din multele măsuri de urgență pe care le propun autorităților, pentru a face ordine pe piața produselor petroliere, pentru crearea un cadru legal și concurențial adecvat cea ce ar permite în final formarea unor prețuri corecte pentru toți consumatorii”, a conchis expertul IDIS „Viitorul”.

20 Oct. 2026, 09:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Oct. 2026, 09:29 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un nou punct de transbordare a mărfurilor a devenit operațional pe Dunăre, la Mila 72 – Rada, unde barjele pot transfera încărcăturile direct pe navele maritime, fără utilizarea terminalelor portuare tradiționale. Primele operațiuni au început luni, 19 octombrie, într-un moment în care infrastructura logistică din sudul Republicii Moldova se confruntă cu presiuni tot mai mari, iar cozile de camioane de la Giurgiulești ajung, potrivit estimărilor exportatorilor, până la șase kilometri.

La Mila 72 – Rada au fost poziționate barjele și macaraua plutitoare, fiind lansate primele operațiuni de încărcare a navelor maritime de tip coaster. Proiectul, care până recent se afla în etapa obținerii avizelor și coordonărilor administrative, a trecut astfel în faza operațională și oferă o capacitate suplimentară pentru transportul mărfurilor pe coridorul dunărean.

Principalul avantaj al noii locații constă în posibilitatea transbordării directe a mărfurilor din barje în nave maritime. Această soluție poate reduce timpul de staționare, permite eliberarea mai rapidă a barjelor și accelerează rotația mijloacelor de transport, în condițiile în care congestia de pe Dunăre, restricțiile de navigație și costurile de așteptare afectează competitivitatea exporturilor.

Operaționalizarea punctului a fost posibilă în urma cooperării dintre autorități, operatorii economici, reprezentanții Portului Internațional Liber Giurgiulești, Agenția Navală, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră. Inițiatorii proiectului au evidențiat implicarea ministrului Infrastructurii, Vladimir Bolea, și a ministrului Agriculturii, Eugen Osmochescu, în identificarea soluțiilor instituționale necesare.

Demersurile au început la 15 septembrie, odată cu o primă vizită în Portul Internațional Liber Giurgiulești, iar după aproximativ o lună noua locație a devenit funcțională.

Deschiderea punctului de la Mila 72 are loc însă pe fundalul unor probleme structurale mult mai ample în nodul logistic Giurgiulești. Potrivit unei analize privind organizarea transportului de mărfuri în zonă, în prima jumătate a lunii octombrie coloanele de camioane de pe drumurile de acces au ajuns până la șase kilometri, cu aproximativ 150–300 de vehicule aflate simultan în așteptare.

O parte importantă a traficului este generată de transportatorii ucraineni. Potrivit estimărilor prezentate în analiză, pe direcția Galați numărul camioanelor ucrainene era aproximativ dublu față de cel al camioanelor moldovenești, multe dintre acestea transportând produse petroliere. Presiunea asupra infrastructurii este amplificată de redirecționarea fluxurilor comerciale ucrainene, afectate de război.

Pentru exportatorii moldoveni, blocajele se traduc în cheltuieli suplimentare cu combustibilul, remunerarea șoferilor, staționarea vehiculelor și riscul întârzierii contractelor. Aceste costuri pot fi transferate, în cele din urmă, asupra agricultorilor, prin diminuarea prețurilor de achiziție oferite pentru cereale.

În încercarea de a reduce presiunea, un mare exportator de cereale a propus amenajarea unei parcări private de aproximativ 1,5 hectare în apropierea localității Câșlița-Prut, dotată cu un sistem electronic de gestionare a cozilor. Proiectul ar permite separarea fluxurilor de camioane și chemarea acestora la frontieră în funcție de capacitatea de procesare.

Inițiativa a generat însă un conflict administrativ privind schimbarea destinației terenului agricol. Consiliul local a aprobat modificarea destinației la 20 februarie, după achitarea unei compensații, însă Cancelaria de Stat a contestat legalitatea demersului, invocând prevederile legislației funciare.

Disputa vizează inclusiv calitatea terenului, fiind vehiculate două valori ale bonității solului: 56 și 73,8 puncte. Prima reprezintă media pentru terenurile localității, iar a doua rezultă din evaluarea parcelei respective.

În paralel, la 16 octombrie a fost inaugurată o parcare de frontieră modernizată la Giurgiulești, a cărei suprafață a crescut de la 0,65 la 1,28 hectare, iar capacitatea de la 30 la 60 de camioane. Investiția s-a ridicat la aproximativ 18 milioane de lei, cu sprijinul Uniunii Europene și al Băncii Mondiale.

Totuși, extinderea parcărilor nu garantează automat fluidizarea traficului dacă principala limitare rămâne capacitatea de procesare a camioanelor la punctul de trecere a frontierei. În acest context, devine importantă coordonarea dintre infrastructura portuară, transportatori, autoritățile vamale și Poliția de Frontieră.

O altă schimbare majoră în infrastructura logistică a Republicii Moldova s-a produs în aprilie 2026, când compania românească Administrația Porturilor Maritime Constanța a finalizat achiziția ICS Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Tranzacția a transferat controlul comercial asupra operatorului către o companie cu capital majoritar de stat din România, fără a modifica suveranitatea Republicii Moldova asupra teritoriului portuar.

Noul proprietar și-a asumat dezvoltarea infrastructurii portuare și creșterea capacităților de operare, într-un context în care Giurgiulești gestionează peste 70% din importurile și exporturile Republicii Moldova realizate pe cale navigabilă.

În acest context, apar întrebări privind strategia de dezvoltare a întregului nod logistic, inclusiv coordonarea investițiilor portuare cu infrastructura rutieră, feroviară și vamală. Proiectul parcării private de 1,5 hectare ridică, la rândul său, problema condițiilor de acces pentru transportatori, a eventualelor tarife și a integrării sistemului electronic de așteptare într-un mecanism comun de gestionare a traficului.

Deschiderea punctului de transbordare Mila 72 – Rada reprezintă o soluție suplimentară pentru transportul mărfurilor pe Dunăre, însă nu rezolvă automat blocajele de la punctele de trecere a frontierei. Cele două probleme țin de componente diferite ale lanțului logistic: transferul mărfurilor între nave și circulația camioanelor.

Miza economică este reducerea costurilor de transport pentru exportatorii moldoveni. Fără o coordonare a investițiilor și a fluxurilor comerciale, noile capacități de transbordare și parcările suplimentare riscă să rezolve doar parțial problemele unui nod logistic esențial pentru comerțul exterior al Republicii Moldova.