Penalul Șor, lăsat cu buza umflată! APP scoate la licitație duty free-ul lui de la aeroport

18 Ian. 2024, 16:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2024, 16:07 // Actual //  bani.md

Spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău, care erau gestionate anterior de fugarul Șor, vor fi scoase la licitație. Perioada de locațiuune este de trei ani, potrivit unui comunicat al aeroportului.

„În incinta spațiului ce urmează a fi oferit în chirie, este preconizată desfășurarea activității de comercializare de produse, activitate de alimentație publică și vânzări cu amănuntul a serviciilor și bunurilor specifice utilizatorilor unui aeroport internațional”, se arată în mesajul aeroportului.

Prețul chiriei metrului pătrat pornește de la 15 euro și ajunge la 80 de euro/lună, în funcție de spațiu și amplasare. Iar potrtivit caietului de sarcini, Aeroportul Chișinău va preda spațiile în perioada 12 – 22 martie 2024.

Cuantumul de pornire al chiriei lunare pentru cele 10 spații este de 157 de mii de euro. Or, valoarea chiriei este stabilită pentru un trafic de 2,8 mil. pasageri, iar cu fiecare creștere de 100 mii pasageri, chiria anuală pentru un an calendaristic se va mari cu 2 % anual. În cazul scăderii traficului de pasageri chiria va rămâne neschimbata.

Prin această inițiativă, APP și Aeroportul Chișinău vizează identificarea celui mai bun agent economic care să contribuie la asigurarea unui nivel înalt al serviciilor prestate călătorilor și să contribuie la consolidarea imaginii de credibilitate a Aeroportului Chișinău.

Toate documentele relevante privind licitația vor fi publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în viitorul apropiat, oferind detalii, specificații și termeni pentru lotul expus la licitație. Părțile interesate sunt încurajate să urmărească canalele oficiale de comunicare ale APP și ale Aeroportului Chișinău pentru a fi informate în mod constant și de la prima sursă cu privire la acest proces de licitație.

Din luna septembrie 2023, regimul duty free de la Aeroportul Chișinău a fost anulat, respectiv au intrat în vigoare modificările la compartimentul TVA și accize ce vizează magazinele de tip „duty-free”, iar la sfârșitul anului 2023  au expirat contractele de locațiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!