Petru Rotaru a participat la întrevederea cu ministra Finanțelor a Republicii Polonia Magdalena Rzeczkowska

20 Sept. 2023, 11:30
 // Categoria:  // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2023, 11:30 //  //  MD Bani

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a participat astăzi la o întrevedere cu ministra Finanțelor a Republicii Polonia, dna Magdalena Rzeczkowska, alături de ministra Finanțelor a Republicii Moldova, dna Veronica Șireteanu și secretara de Stat, Olga Golban.

Discuțiile au vizat subiecte de fiscalitate, în contextul semnării Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea tehnică între Ministerele de Finanțe din Republica Moldova și Republica Polonia, document care va extinde relațiile de cooperare dintre cele două autorități pe subiecte de interes comun pe dimensiunea finanțelor publice, inclusiv componenta fiscală.

Ministra Veronica Șirețeanu a menționat că, obiectivul Ministerului Finanțelor și al autorităților din subordine este de a livra servicii la cel mai înalt nivel pentru contribuabili, inclusiv prin implementarea soluțiilor digitale performante precum și eliminarea barierelor în interacțiunea dintre instituțiile statului și contribuabil, informează Serviciu Fiscal de Stat.

La rândul său, directorul SFS a declarat că autoritatea fiscală este lider la capitolul digitalizare, oferind un număr considerabil de servicii în format electronic:„Dezvoltarea sistemelor informaționale este și pentru noi o provocare. Expertiza Poloniei în acest este una necesară și suntem siguri că schimbul de experiență și bune practici ne va ajuta foarte mult în realizarea obiectivelor stabilite”.

De asemenea, Rotaru a informat despre faptul că, Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare, în detrimentul activităților de control.

„În primul semestru al anului 2023, autoritatea fiscală a intensificat acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80%. În context, a fost înregistrată o reducere semnificativă de circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate. Rezultativitatea controalelor fiscale efectuate constituie 99,4%. Totodată, pe fundalul diminuării numărului controalelor fiscale, ponderea sumelor încasate din totalul obligațiilor fiscale calculate în cadrul controalelor efectuate s-a majorat cu 52% față de perioada similară a anului 2022, ceea ce vorbește despre eficientizarea acțiunilor de control desfășurate, inclusiv planificarea lor, raportate la costurile de administrare fiscală suportate de instituție în acest sens”, a adăugat directorul SFS.

În context, ministra Finanțelor a Republicii Polonia, dna Magdalena Rzeczkowska a menționat disponibilitatea instituției sale de a oferi tot suportul pe domenii cum ar fi modernizarea sistemelor informaționale, precum și expertiza necesară aferent sporirii gradului de conformare voluntară a contribuabililor, respectiv creșterea semnificativă a încasărilor la buget.

Realitatea Live

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.