Preţul certificatelor de poluare pe piaţa UE au atins un nivel record de 100 de euro pe tonă

21 Feb. 2023, 15:52
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Feb. 2023, 15:52 // Actual //  MD Bani

Preţul certificatelor de poluare pe piaţa UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) a atins pentru prima dată pragul de 100 de euro pe tonă, un punct de cotitură care reflectă majorarea costurilor pe care uzinele şi centralele electrice trebuie să le plătească atunci când poluează, transmite Reuters.

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) limitează emisiile de gaze cu efect de seră pentru un număr de aproximativ 12.000 de uzine, fabrici şi companii aeriene, obligându-le să cedeze un certificat de poluare pentru fiecare tonă de CO2 emisă anual până la finele lunii aprilie a anului următor.

Contractul de referinţă EU Allowance (EUA) a atins marţi un nivel record de 100,70 de euro pe tonă şi în jurul orei 10:45 GMT se tranzacţiona pentru 100,07 euro pe tonă.

Aproximativ 45% din producţia de gaze cu efect de seră a Uniunii Europene este reglementată de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), principala politică a blocului comunitar în domeniul combaterii încălzirii globale.

Uniunea Europeană vrea să extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a reduce emisiile poluante cu cel puţin 55% până în 2030 şi de a ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Reformarea ETS include o eliminare graduală a certificatelor gratuite de poluare şi includerea emisiilor din activităţi precum shipping sau încălzirea clădirilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!