Prețul ouălor de neatins în Rusia! Moscova renunță la taxarea celor de import

14 Dec. 2023, 14:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2023, 14:13 // Actual //  bani.md

Din cauza prețurilor care tot cresc, ministerul Economiei al Rusiei a anunțat că Rusia nu va mai taxa ouăle venite din import, motivând că stocurile pe acest segment se află în scădere.

Potrivit autorităților ruse, importul a 1,2 miliarde de ouă va fi scutit de taxe în primele șase luni ale anului viitor, anunță platforma esmmagazine.com.

„Decizia va ajuta pe termen scurt la echilibrarea acestei piețe și va asigura o creștere a ofertei”, au declarat oficialii din Ministerul Economiei din Rusia.

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2024 și va fi valabilă până la data de 30 iunie 2024. Ministerul Economiei al Rusiei a subliniat faptul că măsura se va aplica importurilor ce provin din „țările prietene”, adică este vorba despre statele care nu au impus sancțiuni economice Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.

Rusia se confruntă cu o inflație extrem de mare, asta după o creștere de două cifre  înregistrată în 2022. Conform datelor serviciului federal de statistică Rosstat, de la începutul lui 2023, în Rusia, prețurile la ouă au crescut cu 42,4%.

Potrivit Reuters, în orașul Belgorod, consumatorii au format o coadă imensă la ouă, deoarece 10 ouă se vindeau pentru suma 65 RUB ( 0,67 de euro), spre deosebire de prețul pe care-l afișează supermarketurile de peste 150 RUB (1,6 euro).

Andrei Sizov, consultant al companiei agricole Sovecon, a explicat faptul că producția de ouă a scăzut cu 1,3% față de luna octombrie a anului 2022. Asta în timp ce mai mulți locuitori din Belgorod au cumpărat ouă pentru a le vinde la prețuri mai mari.

„Nu ne confruntăm cu o lipsă de aprovizionare. Nu este nevoie să creăm o frenezie artificială”, a anunțat pe Telegram guvernatorul regional adjunct Yulia Shcherdina, încercând să liniștească oamenii că proviziile sunt suficiente.

Săptâmâna trecută, Procuratura Generală a Rusiei a anunțat că s-a întâlnit cu diferite organisme federale pentru a discuta despre prețurile ouălor și a promis că majorările nejustificate vor fi reduse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!