Prietenul lui Putin care a construit un drum în Moldova jubilează! Chișinăul trebuie să-i achite 74 mil. de lei

24 Aug. 2022, 15:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Aug. 2022, 15:56 // Actual //  bani.md

Republica Moldova urmează să-i achite companiei Strabag 74,1 mil. de lei, care a reabilitat o porțiune de drum de pe tarseul Sărătenii Vechi – Soroca. Chișinăul a pierdut procesul la Curtea de Arbitraj.

În anul 2012, Strabag a câștigat un contract de 34,6 mil. de euro pentru reabilitarea a 48 km din drumul Sărătenii Vechi – Soroca. În luna aprilie a anului 2021, întreprinderea de stat Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a pierdut și la Curtea Supremă de Justiție litigiul cu firma austriacă Strabag AG și urmează să achite despăgubiri de circa 8,4 milioane de euro (peste 181 milioane de lei) pentru lucrările executate de Strabag.

Pe 18 octombrie 2013, lucrările au fost finalizate, iar pe 20 noiembrie 2013 acestea au fost recepționate de către beneficiar, adică de ASD. Totuși, datorită numărului mare de defecte beneficiarul a solicitat extinderea Perioadei de Notificare a Defecțiunilor (PND) în scopul asigurării remedierii defectelor  existente și a celor care ar putea să apară după perioada de iarnă.

Ulterior, perioada a fost extinsă până pe 31 octombrie 2015, apoi până pe 31 mai 2016, fapt ce ar fi fost cauzat de remedierea incompletă a defectelor.

Pe 1 martie 2016, compania Strabag AG a inițiat un litigiu în arbitrajul din Haga, Olanda, împotriva ASD, cerând achitarea a 3,97 milioane de euro, sume datorate pentru lucrările executate în baza contractului.

Peste doi ani, pe 22 iunie 2018, a fost pronunțată Hotărârea Tribunalului Arbitraj de la Haga prin care pretențiile reclamantului Strabag AG au fost admise, iar acțiunea reconvențională a ASD respinsă și s-a dispus încasarea de la ASD a sumei de circa 8,4 milioane euro.

În plus, arbitrajul a obligat ca ASD să modifice Certificatul de Recepție Finală emis pe 12 decembrie 2016 cu mențiunea faptului că Creditorul, adică Strabag, și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în temeiul contractului până pe 10  decembrie 2015.

Strabag este unul dintre cele mai mari concerne de construcţii din Europa. Are aproximativ 73.600 de angajaţi. Principalii acţionari ai Strabag sunt Haselsteiner Group (29,5%), Raiffeisen NÖ-Wien Group (15,5%), UNIQA Group (15,0%) şi Rasperia Trading Limited, controlată de Oleg Deripaska (30%).

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.