Produsele fără fum au reprezentat 29,1% din veniturile companiei Philip Morris International, în 2021

02 Iun. 2022, 10:29
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
02 Iun. 2022, 10:29 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Până la sfârșitul anului 2021, mai mult de 15 milioane de adulți au trecut la produsele fără fum ale Philip Morris International și au renunțat la fumat. În 2021, produsele fără fum ale PMI au reprezentat 29,1 la sută din veniturile nete ale companiei, iar la sfârșitul anului erau disponibile pentru vânzare pe 71 de piețe din întreaga lume. Datele au fost publicate în cel de-al treilea Raport Integrat anual al companiei, care include informații detaliate despre viziunea strategică a PMI, performanțele și obiectivele sale.

Raportul Integrat al PMI privind rezultatele obținute în 2021 dezvăluie rolul strategiei organizaționale, al gestionării corporative și al performanței în crearea valorilor pe termen scurt, mediu și lung.

„Sustenabilitatea și performanța în afaceri sunt pe deplin legate între ele și se consolidează reciproc. Acțiunile noastre, bazate pe date, știință și fapte, vorbesc mai puternic decât cuvintele. Înțelegem că afacerea noastră trebuie să devină un furnizor de alternative pentru fumătorii adulți care nu renunță la fumat. Pentru a realiza acest lucru, ne poziționăm în prima linie în ceea ce privește orientarea către consumator, tehnologie, știință și inovație”, a declarat Jacek Olczak, director executiv al Philip Morris International.

În Raportul Integrat pentru 2021, PMI raportează progresele sale în două direcții: impactul produselor și impactul operațiunilor.

Impactul produselor

„Impactul produselor” vizează misiunea companiei de a renunța la comercializarea țigărilor tradiționale, dezvoltarea și comercializarea produselor fără fum care sunt fundamentate științific, reducerea deșeurilor post-consum.

Din 2008, Philip Morris International a investit peste 9 miliarde de dolari în știință, cercetare și capacitate de producție pentru a dezvolta produse care furnizează nicotină fără a arde tutunul.

Compania dedică aproape toate cheltuielile de cercetare și dezvoltare, adică 99% în 2021, produselor fără fum. Aceste cheltuieli includ costuri legate de studiile clinice, dezvoltarea utilajelor, prototipuri și teste de acceptabilitate a produselor, inovația materialelor și a designului.

În Raportul Integrat se menționează că PMI aplică metode științifice riguroase pentru a susține reducerea efectelor nocive în comparație cu fumatul țigărilor, inclusiv toxicologia sistemelor, evaluările preclinice și clinice și evaluarea percepției și a comportamentului.

Dincolo de obiectivul său principal de a crea un viitor fără fum, compania înțelege necesitatea de a reduce impactul produselor sale asupra mediului.

În 2021, centrele CIRCLE ale PMI din Ungaria și Japonia au continuat să promoveze performanța în gestionarea deșeurilor electronice. Rata de reciclare a produselor în aceste două hub-uri a fost de 86%, mai exact 78% reciclare și 8% incinerare cu recuperare de energie.

Compania dezvoltă programe viabile din punct de vedere comercial, care să ofere o a doua viață dispozitivelor și să le reintroducă în economie. Astfel, Philip Morris se află la primele etape de tranziție de la modelul de colectare cu scopul reciclării la modelul de colectare pentru a oferi o nouă viață dispozitivelor.

În acest context, în 2021, au fost luate măsuri pentru a pregăti și a extinde capacitățile centrelor CIRCLE cu scopul de a permite procesarea dispozitivelor și a le oferi o viață nouă.

În timpul acestei faze de test, au fost recondiționate aproximativ 62.000 de dispozitive, care, ulterior, au fost vândute pe opt piețe sub formă de produse pilot.

Impactul operațional

„Impactul operațional” vizează crearea unui mediu de lucru inspirațional și incluziv pentru angajați, îmbunătățirea calității vieții persoanelor implicate în lanțul de producere, combaterea schimbărilor climatice.

Succesul PMI pe termen lung se bazează pe capitalul uman reprezentat de dedicarea, talentul și pasiunea angajaților. Pentru companie este esențial să ofere un loc de muncă echitabil și incluziv, care să susțină drepturile angajaților, să protejeze sănătatea și siguranța acestora, să le promoveze bunăstarea și să le ofere oportunități de dezvoltare.

Chiar și înainte de pandemia provocată de virusul COVID-19 și de trecerea la munca la distanță, PMI promova modalități echilibrate de lucru. În 2021, aproximativ 95% din piețele sale ofereau angajaților condiții de muncă flexibile, inclusiv la distanță, angajarea part-time și orare flexibile.

Totodată, încă de la început războiului în Ucraina, prioritatea Philip Morris International a fost de a avea grijă de siguranța și securitatea celor peste 1.300 de angajați din țara vecină și a familiilor acestora.

PMI a luat măsuri pentru a contribui la evacuarea a peste 1.000 de persoane din Ucraina și la relocarea a peste 2.700 de persoane din zonele de conflict în alte localități din țară.

Totodată, Philip Morris International a oferit sprijin logistic, medical și financiar angajaților săi din Ucraina care au plecat în afara țării, fiind în căutarea unui refugiu. PMI continuă să plătească salariile tuturor angajaților săi ucraineni, pe lângă faptul că le oferă un sprijin substanțial acestora și familiilor lor.

Compania a donat aproximativ 10 milioane de dolari fondurilor de caritate și a oferit articole de primă necesitate prin intermediul organizațiilor umanitare.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII