Prognoze optimiste pentru șoferi! Petrolul mai ieftin va trage în jos prețul carburanților

30 Ian. 2023, 10:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Ian. 2023, 10:39 // Actual //  bani.md

În analiza economică săptămânală, economistul Veaceslav Ioniță susține că în anul 2023 carburanții se vor ieftini pe fundalul reducerii prețului la petrol.

„În 2023 cel mai probabil vom asista la o stabilizare a prețurilor. În contextul crizei regionale, am putea avea o ușoară creștere în februarie, dar tendința este că prețul la produsele petroliere pe plan global trebuie să scadă. Și în Republica Moldova vor scădea, deoarece factorii privind majorarea impozitelor și ai marjei comerciale s-au epuizat”, a punctat Ioniță.

Potrivit expertului, în decembrie 2022, prețul minim reglementat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a coborât până la 22 de lei și 02 bani pentru un litru de benzină la procurare. Acum, în ianuarie 2023 a ajuns la 25 de lei și 47 de bani. În 2020, când a scăzut puternic din cauza crizei mondiale, prețul trimestrial a ajuns la 15 lei și 16 bani. În iunie 2022, a atins maxima istorică, depășind 33 de lei pentru un litru. Ulterior, a fost înregistrată o scădere de preț constantă, ca în decembrie, prețul mediu lunar, să ajungă sub 23 de lei un litru de benzină. Prețul mediu lunar pentru ianuarie 2023 este de 24 de lei și 02 lei, cu 1 leu și 22 de bani mai mult față de luna trecută.

Jumătate din prețul carburanților sunt impozite

Analistul economic a menționat că în 2010, la un litru de benzină procurat de un posesor de autoturism, se plătea 5 lei și 07 bani drept impozite. În 2022 – 10 lei și 47 de bani, iar acum în ianuarie 2023 – 10 lei și 67 de bani. Dintre care, 7 lei și 20 de bani merg în bugetul de stat, iar 3 lei și 47 de bani în Fondul Rutier. „Piața produselor petroliere în ianuarie a fost marcată de creșterea marjei comerciale, rezultatul inflației din 2022; de creșterea accizelor indexate anual din cauza inflației. Chiar dacă plătim mai multe accize, Guvernul, cu acești bani, are o  putere de intervenție în reparația drumurilor mai slabă decât în 2022 sau 2021. Toate prețurile materialelor de construcție s-au scumpit cu mult mai mult decât rata accizei de care a fost influențată”, a menționat analistul economic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!