Putin a săpat groapa economiei Rusiei: Prăbușire colosală de 170 de miliarde de dolari din pricina unui om

24 Ian. 2024, 05:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Ian. 2024, 05:29 // Actual //  bani.md

Războiul lui Putin din Ucraina, care a depășit 700 de zile, vine cu șocuri pentru Europa, dar și pentru Moscova. Astfel, președintele rus ”a săpat” groapa economiei țării sale, s-a înregistrat un colaps total în anul 2023 în privința exporturilor Rusiei. Ele s-au prăbușit cu numai puțin de 170 de miliarde de dolari din pricina liderului de la Kremlin.

Dacă până acum, prețurile ridicate ale petrolului au ajutat economia rusă să evite colapsul, acum acestea sunt în scădere. Potrivit ministerului rus de Finanțe, în 2023 prețul mediu al principalului brand rusesc de petrol, Urals, a fost cu 17% mai mic decât în anul precedent: 63 de dolari pe baril față de 76,1 dolari în 2022, potrivit Breaking Latest.
Venituri din vânzările de petrol și gaze primite de bugetul federal rus a scăzut cu aproximativ 24%, până la 99,4 miliarde de dolari. Acest lucru provoacă o prăbușire a volumului general al tuturor exporturilor rusești.

Anul trecut, exporturile rusești (date de la Rosstat și Banca Centrală compilate de Moscow Times) au ajuns doar la 422,7 miliarde de dolari, cu 169,4 miliarde de dolari (aproape 30%) mai puțin decât în 2022 (când erau 592,1 miliarde de dolari): aceasta este evaluarea preliminară oferită de Banca Centrală Rusă. Suntem la ultimele minime istorice pentru Rusia, cifre catastrofale.

Importurile au crescut în schimb cu 27,9 miliarde de dolari (10%) și au revenit la nivelul de dinainte de război – 304,4 miliarde de dolari, ca în 2021. Acest lucru determină prăbușirea balanței de cont curent a balanței de plăți, de aproape 5 ori, de la 238 miliarde de dolari în 2022 la 50,2 miliarde de dolari. O catastrofă, trebuie spus clar.

Să ne uităm numai la petrol. Numai în decembrie 2023, veniturile din vânzarea petrolului rusesc au fost la cel mai mic nivel din ultimele șase luni, 14,4 miliarde de dolari (sursă IEA). Și să spunem că Rusia a crescut livrările în străinătate cu 500 de mii de barili pe zi, la 7,8 milioane, cel mai mare nivel din martie.

În esență, Rusia livrează în special prin India și China, mult mai mult din petrolul său, dar primește mult mai puțini bani din el. Nu, Rusia nu câștigă războiul.

Exporturile de gaze rusești, după cum știm, s-au prăbușit și mai rău decât petrolul rusesc. Exporturile de cărbune, scrie Banca Centrală referitor la companiile carbonifere, pierderi record de acest nivel.

Pierderi tangibile sunt suferite de cea mai mare regiune carboniferă a țării, Kuzbass, unde scăderea exporturilor, care a continuat timp de două trimestre consecutiv, a condus deja la o reducere a producției în perioada august-octombrie cu o medie de 5% pe lună.
Planurile de export de cărbune nu au fost realizate din cauza lipsei capacității de transport.”Pe scurt, scăderea este de minus 13% la metale, minus 23% la mașini și echipamente, minus 37% la produsele chimice. Exporturile majore de materii prime și produse minerale (care includ, dar nu se limitează la, petrol și gaze) scad cu 35%”.
Morala războiului Rusiei împotriva Ucrainei este că veniturile din toate exporturile rusești se prăbușesc, cu excepția alimentelor, care au adus Moscovei venituri de 36 de miliarde de dolari în perioada ianuarie-octombrie, cu 9,1% mai mult decât anul precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

06 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Campania culturală „Săptămâna Loteanu în Moldova”, dedicată vieții și creației marelui regizor Emil Loteanu, a fost lansată astăzi, 6 noiembrie, la Chișinău, în ziua în care cineastul ar fi împlinit 90 de ani de la naștere. Evenimentul de lansare are loc la Cineplex Loteanu, fiind organizat de Grupul Media Realitatea.

Lansarea campaniei poate fi urmărită pe RLIVE.MD, unde a fost transmis evenimentul de la Cineplex Loteanu.

Fondatorul Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, a vorbit despre importanța readucerii în atenția publicului a moștenirii culturale lăsate de Emil Loteanu.

Totodată, el a subliniat rolul campaniei lansate de Grupul Media Realitatea în promovarea valorilor cinematografiei moldovenești.

„În primul rând, chiar azi este aniversarea de 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, care este o mare valoare națională și, de fapt, inițiativa noastră este născută din, cred că, trei porniri sau trei sentimente. Este sentimentul de mândrie pentru Emil Loteanu a făcut Moldova cunoscută în toată lumea, este sentimentul de apartenență pentru că este moldovean și a fost concetățean cu noi și deja de partea noastră este responsabilitatea pentru a-l readuce înapoi în țară, spiritual, pentru a face ca și generația tânără să-l cunoască, să-i cunoască creația”, a declarat Dumitru Țîra.

În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să urmărească documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, precum și pelicula „Lăutarii”, una dintre cele mai cunoscute creații ale regizorului.

Regizorul Max Ciorbă, autorul documentarului „Viața lui Loteanu”, a vorbit despre procesul de realizare a filmului și despre importanța păstrării memoriei marelui cineast.

Acesta a subliniat că Emil Loteanu reprezintă o figură fundamentală pentru cinematografia națională, a cărei operă merită redescoperită de public.

„Loteanu este un pilon al cinematografiei moldovenești pe care trebuie să-l vedem”, a conchis regizorul.

Programul mai include lansarea unei cărți-album dedicate vieții și operei lui Emil Loteanu, dar și prezentarea unei monede comemorative.

Campania va continua în următoarele zile printr-o serie de proiecții televizate. Astfel, Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice semnate de Emil Loteanu: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest proiect, Grupul Media Realitatea își propune să readucă în atenția publicului moștenirea artistică a lui Emil Loteanu și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi opera regizorului care a dus cinematografia moldovenească pe marile ecrane ale lumii.