Putin nu mai are nicio șansă! Acuzații de genocid. Curtea Internațională de Justiție iese la rampă

02 Mart. 2022, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mart. 2022, 09:32 // Actual //  bani.md

Tribunalul Internațional de la Haga va organiza audieri publice începând de luni, săptămâna viitoare, cu privire la acuzațiile de genocid în Ucraina, potrivit CNN.

Într-o declarație, instituția a spus că luni și marți, săptămâna viitoare, vor avea loc audieri publice cu privire la „cazul privind acuzațiile de genocid conform Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid (Ucraina împotriva Federației Ruse)”.

În cererea sa de inițiere a procedurii împotriva Rusiei, Ucraina a spus că Rusia a „pretins în mod fals că au avut loc acte de genocid” în regiunile separatiste Lugansk și Donețk, adăugând că Rusia a declarat și implementat ulterior o „operațiune militară specială” împotriva Ucrainei, potrivit un comunicat de presă anterior al Tribunalului.

Ucraina a negat aceste afirmații în cererea sa și a acuzat Rusia că „planifică acte de genocid” în țară, potrivit comunicatului de presă.

Audierile vor avea loc la Palatul Păcii din Haga, sediul Curții, și vor fi dedicate cererii Ucrainei de indicare a măsurilor provizorii, se arată în comunicat. În acest sens, președintele Tribunalul Internațional de la Haga, judecătorul Joan E. Donoghue, a trimis „o comunicare urgentă” ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse.

În comunicarea Tribunalului se spunea: „Am onoarea să mă refer la Cererea de indicare a măsurilor provizorii depusă în cadrul procedurii inițiate de Ucraina împotriva Federației Ruse la 26 februarie 2022. Acționând în conformitate cu articolul 74, alineatul 4, din Regulamentul Curții, prin prezenta atrag atenția Federației Ruse asupra necesității de a acționa astfel încât să permită oricărei ordonanțe pe care Curtea o poate pronunța cu privire la cererea de măsuri provizorii să-și producă efectele corespunzătoare”.

Tribunalul Internațional de la Haga a declarat marți că, având în vedere pandemia de Covid-19, audierile de săptămâna viitoare vor avea loc într-un format hibrid. Acesta a spus că unii membri ai Curții vor participa la procedurile în persoană, în Sala Mare a Justiției, în timp ce alții vor participa de la distanță prin legătură video.

Realitatea Live

15 Feb. 2026, 11:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Feb. 2026, 11:17 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Creșterea prețului aurului a majorat puternic valoarea rezervelor deținute de băncile centrale, iar la o cotație de 5.500 de dolari pe uncie Statele Unite dețin aur evaluat la peste 1,4 trilioane de dolari cu mult înaintea oricărei alte țări, potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului, potrivit unui clasament realizat de Visual Capitalist.

Metalul prețios și-a dublat valoarea de la începutul anului 2025, iar numai în prima lună din 2026 a mai urcat cu încă 27%. Pe fondul volatilității valutare și al slăbirii dolarului, cererea de active de refugiu a împins cotațiile la maxime istorice, sporind automat valoarea bilanțieră a rezervelor fără ca băncile centrale să cumpere aur suplimentar.

Statele Unite rămân cel mai mare deținător oficial de aur din lume, cu 8.133,5 tone. La prețul de 5.500 de dolari pe uncie, aceste rezerve valorează aproximativ 1,44 trilioane de dolari, plasând Washingtonul la mare distanță de Germania, ocupanta locului doi, ale cărei rezerve sunt evaluate la circa 592 miliarde de dolari.

Pe următoarele poziții se situează Italia, cu aproximativ 434 miliarde de dolari, și Franța, cu 431 miliarde de dolari, ambele având peste 2.400 de tone de aur fiecare. Rusia și China se mențin și ele în top, cu rezerve de peste 2.300 de tone fiecare, evaluate la peste 400 miliarde de dolari.

Elveția se remarcă prin rezerve de circa 1.040 de tone, evaluate la aproximativ 184 miliarde de dolari, consolidându-și reputația de centru financiar prudent. În topul deținătorilor importanți mai figurează India, Japonia, Turcia și Țările de Jos.

Analiza arată că avansul aurului este alimentat de cererea puternică pentru active sigure, pe fondul incertitudinilor globale. Pentru băncile centrale, scumpirea metalului prețios întărește poziția rezervelor fără costuri suplimentare.

În ultimii ani, Rusia și China au majorat constant achizițiile de aur, strategia fiind interpretată drept o încercare de diversificare față de activele denominate în dolari. Creșterea accelerată a prețului aurului amplifică acum efectul acestor acumulări și redesenează ierarhia globală a rezervelor oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!