Recean e foc și pară: Minoritatea coruptă a judecătorilor încearcă marea cu degetul

14 Aug. 2023, 11:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Aug. 2023, 11:28 // Actual //  bani.md

Minoritatea coruptă a judecătorilor încearcă marea cu degetul. Iese din tiparele teatrului absurdului. Noi vom continua cu reforma. Pre-vetting-ul va continua și Curtea Anticorupție își va face treaba. Am auzit niște lamentații, s-a arătat deranjat premierul Dorin Recean la ședința Guvernului, care s-a referit la recentul caz în care o tânără de 29 de ani a decedat în urma accidentului de pe bulevardul Decebal provocat de Dragomir Popovici care era fără permisul suspendat și a fugit de la locul accidentului.

„Nu puteți pretinde independentă dacă nu aveți legitimitate și vreau să va dau exemple care afectează oameni concreți. Atunci când poliția documentează de câteva ori aceiași oameni beți la volan ca peste o anumită perioadă de timp să comită accidenteși mor oameni. Vreau să văd ce a stat în baza deciziei acestor judecători ce a eliberat de răspundere asemenea personaje”, a punctat Recean.

Recean i-a cerutr ministrului de Interne Adrian Efros analiza pe o perioadă de 5 ani cu accidentele care s-au soldat cu decesele provocate de șoferii și care sunt antecedentele lor, dar și care sunt judecătorii care i-au lăsat nepedepsiți pe aceștia. „O să începem de aici. Înțelegem că subiectele anticorupție sunt mai lungi, dar începem de aici”, a mai spus Recean.

Dragomir Popovici are 32 de ani, potrivit Ziarului de Gardă. Este originar din comuna Colicăuți, raionul Briceni. A fost reținut de poliție la 10 zile, după ce pe 24 iulie 2023, fiind la volanul unui Mercedes, a intrat pe contrasens și a provocat un accident rutier în care au fost implicate alte trei mijloace de transport. Cinci persoane au ajuns la spital cu traumatisme, iar la 6 august, Doinița Prodan, în vârstă de 29 de ani, o tânără mamă a două fete, a decedat în urma rănilor provocate.

Popovici figurează în mai multe dosare penale după ce a fost prins în stare de ebrietate la volan. În 2016 a fost amnistiat, iar ulterior, judecat penal pentru samavolnicie, dar din nou a scăpat de pedeapsă pentru că a intervenit termenul de prescripție.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Feb. 2026, 11:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Feb. 2026, 11:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Combinatul siderurgic Zaporizhstal a început livrările de tablă laminată la cald către Metinvest Tubular Iași, companie intrată în portofoliul Grupului Metinvest la sfârșitul anului 2025, după achiziția fostei ArcelorMittal Tubular Products Iași.

Grupul Metinvest este controlat de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, considerat beneficiarul real al holdingului și unul dintre cei mai bogați antreprenori din Ucraina. Tranzacția de preluare a unității din Iași a fost finalizată la 16 decembrie 2025, după ce a primit undă verde de la Comisia Europeană la 24 noiembrie 2025 și aviz favorabil din partea Consiliului Concurenței.

De la începutul anului 2026, Zaporizhstal a expediat către fabrica din România peste 22.000 de tone de produse laminate la cald din oțeluri structurale calmate, certificate conform standardului european EN 10025. Pentru întreg anul 2026, planul grupului prevede livrarea a până la 180.000 de tone de semifabricate către unitatea de țevi din Iași, în cadrul strategiei de integrare industrială regională.

Directorul general interimar al Zaporizhstal, Taras Șevcenko, a declarat că până la 80% din producția combinatului este utilizată pentru fabricarea țevilor sudate longitudinal și a profilelor tubulare. „Suntem bucuroși să îi primim pe producătorii români de țevi în Grupul Metinvest și să stabilim un nou format de cooperare, menit să consolideze parteneriatul economic dintre Ucraina și Europa”, a afirmat acesta.

La rândul său, CEO-ul Metinvest Tubular Iași, Cosmin Toma, a precizat că oțelul provenit de la Zaporizhstal este utilizat la fabricarea țevilor sudate rotunde, pătrate și dreptunghiulare, conforme cu standardele europene EN 10219 și EN 10217, produse folosite pe scară largă în ingineria geotermală, sectorul energetic și construcții, inclusiv în sisteme de protecție împotriva incendiilor. Principalele piețe de desfacere pentru unitatea din Iași sunt România și mai multe state din Europa Centrală și de Est, precum Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia.

Fabrica din Iași dispune în prezent de cinci linii de producție pentru țevi, două linii de debitare longitudinală și două linii de acoperire, capacitatea maximă fiind estimată la 240.000 de tone anual.

În paralel, producția combinatului Zaporizhstal a fost afectată la începutul anului. Potrivit datelor citate de GMK Center, în ianuarie 2026 producția de oțel a scăzut la 234.400 de tone, cu 15,8% sub nivelul lunii precedente și cu 3,5% sub cel din ianuarie 2025. Compania și-a întrerupt de două ori activitatea în decembrie și la începutul lui ianuarie din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Metinvest deține active industriale în Ucraina, România, Italia, Bulgaria, Regatul Unit și Statele Unite. În paralel, grupul energetic DTEK, controlat de același miliardar Rinat Ahmetov, a fost unul dintre furnizorii de energie electrică pentru Republica Moldova, livrând curent pe piața locală în trimestrul al doilea al anului 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!