„Rechinii fiscali” înoată liniștiți, iar Daniel Vodă promite plase de hârtie

14 Mai 2025, 13:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Mai 2025, 13:37 // Actual //  Ursu Victor

După publicarea raportului Fondului Monetar Internațional pentru anul 2025, economistul Veaceslav Ioniță a avertizat asupra unor deficiențe în sistemul de audit fiscal din Republica Moldova. Potrivit acestuia, mecanismele actuale sunt ineficiente, iar procesul de control este lipsit de logică de risc, afectând capacitatea statului de a combate evaziunea fiscală.

„Marile companii, cu cel mai ridicat risc de evaziune, nu sunt supuse controalelor fiscale corespunzătoare. Acest lucru se întâmplă din cauza acoperirii politice, a relațiilor personale dintre marii contribuabili și funcționarii fiscali, dar și a lipsei de capacitate a autorităților de a gestiona cazuri complexe”, a declarat Ioniță, citând concluziile raportului FMI.

În replică, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a subliniat că raportul FMI evidențiază și progrese importante în mai multe domenii, iar recomandările instituției internaționale vor fi tratate cu seriozitate.

„Ne vom asigura că, în cazul în care există deficiențe constatate de partenerii internaționali sau europene, dar și la nivel intern, cum ar fi Curtea de Conturi, vom interveni cu ajustări și soluții care să îmbunătățească procesul de transparență banului public. Este un proces firesc, pe care îl facem cu mare responsabilitate, în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Vodă.

Ioniță susține că 93% din controalele fiscale sunt efectuate fără o analiză de risc, fiind practic aleatorii. În plus, sistemul este concentrat pe „peștii mici”, în timp ce „rechinii fiscali” scapă neatinși. „Este exact inversul a ceea ce fac administrațiile fiscale eficiente din țările dezvoltate”, a conchis expertul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Iul. 2025, 18:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2025, 18:17 // Actual //  Ursu Victor

Liderul socialiștilor Igor Dodon a mers în capitala Rusiei împreună cu reprezentanți ai altor partide pro-ruse din Moldova pentru a discuta relansarea relațiilor economice și, în special, energetice cu Federația Rusă. Oficialii ruși s-au declarat dispuși să reia livrările de gaz la prețuri preferențiale, dacă Chișinăul va da semnale de deschidere, scrie 1prime.ru.

„Suntem gata să discutăm orice opțiune de cooperare, inclusiv în domeniul energiei”, a declarat vicepremierul rus Alexander Novak în cadrul întrevederii cu liderii PSRM, „Viitorul Moldovei” și „Inima Moldovei”. Novak a subliniat că relațiile economice bilaterale au fost grav afectate de orientarea europeană a Chișinăului și a amintit că, în ultimii 15 ani, ponderea Rusiei în exporturile Moldovei a scăzut de la 70% la doar 3%.

Vicepremierul rus a insistat că Moscova a oferit anterior gaze Moldovei la prețuri mai mici decât celor practicate pentru Europa și a sugerat că refuzul actualei guvernări de la Chișinău este „inexplicabil”.

În delegația moldoveană care a participat la întâlnirea de la Moscova s-au aflat Igor Dodon (PSRM), fostul premier Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei) și Irina Vlah (Inima Moldovei), toți cunoscuți pentru pozițiile lor favorabile Kremlinului.

Potrivit lui Novak, Rusia este gata să revină la un „parteneriat prietenos” cu Moldova în domeniul energetic, „dacă va exista voință politică la Chișinău”.

Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi/zi. Întreaga cantitate de  metan a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice. Iar de la începutul anului 2025, Gazprom a sistat livăririle de metan și în stânga Nistrului urmare a suspendării tranzitului prin Ucraina. La mijlocul luni februarie livăririle au fost reluaate, însă nu direct de către Gazprom ci prin intermediul companiei ungare MET cu achitarea metanului printr-o companie din Dubai.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

 
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | CREAREA UNUI JOC 3D – FILMĂRI ÎN MOLDOVA
NO COMMENT | CREAREA UNUI JOC 3D – FILMĂRI ÎN MOLDOVA