Regulile pentru achizițiile publice au fost actualizate: ce se schimbă din 21 noiembrie

20 Nov. 2025, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Nov. 2025, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Planificarea achizițiilor publice se va face după un nou regulament, care intră în vigoare vineri, 21 noiembrie 2025. Regulamentul, elaborat de Ministerul Finanțelor și aprobat de Guvern pe 15 octombrie 2025, stabilește etapele procesului de planificare, de la identificarea necesităților și analiza riscurilor, până la elaborarea, aprobarea și monitorizarea planului anual de achiziții, corelat cu bugetul și strategiile instituționale.

Potrivit documentului, achizițiile se vor iniția doar dacă sunt incluse în planul anual și există fondurile necesare, cu implicarea subdiviziunilor și a grupului de lucru. Sunt stabilite termene clare pentru publicarea și aprobarea planului anual, precum și mecanisme de monitorizare, raportare și actualizare. Achizițiile publice de valoare mică pot fi inițiate înainte de modificarea planului doar în caz de urgență, cu actualizarea acestuia în termen de 15 zile.

Contractele care includ atât bunuri, cât și servicii sau lucrări vor fi atribuite în funcție de obiectul principal, determinat de cea mai mare valoare estimată. Autoritățile contractante vor trebui să identifice și să analizeze necesitățile reale, riscurile și problemele care justifică achiziția.

Planul anual de achiziții se va întocmi concomitent cu proiectul bugetului pentru anul următor, în baza solicitărilor transmise de subdiviziunile autorității contractante, și va include toate procedurile de achiziții planificate. Planul provizoriu se va utiliza doar pentru inițierea procedurilor înainte de aprobarea bugetului.

Fiecare achiziție planificată va include obiectul (bunuri, servicii, lucrări), codul CPV, valoarea estimativă fără TVA, procedura de atribuire, perioada estimativă de desfășurare și, după caz, specificații privind natura achiziției (achiziții centralizate, sociale, de mediu, inovatoare sau servicii specifice), precum și alte informații relevante, cum ar fi sursa de finanțare sau condițiile tehnice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!