Republica Moldova apasă pedala scumpirii gazului în România

11 Feb. 2025, 10:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Feb. 2025, 10:08 // Actual //  Ursu Victor

Luni, prețurile gazelor naturale au înregistrat o majorare semnificativă pe piața din România, atingând niveluri record pe Bursa Română de Mărfuri (BRM). Prețul gazelor pentru livrare în ziua următoare a depășit 450 lei/MWh, un nivel nemaîntâlnit din decembrie 2022. Creșterea prețurilor a fost determinată de o serie de factori, printre care vremea rece, care a dus la o majorare a consumului intern, cererea suplimentară din Republica Moldova și gradul scăzut de umplere a depozitelor de gaz.

În aceeași zi, prețul mediu al energiei pentru livrare marți a crescut cu 22,8% față de ziua precedentă, ajungând la 414,48 lei/MWh (aproximativ 83 euro/MWh), ceea ce reprezintă o diferență de peste 20 de euro/MWh față de cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH.

Acesta este cel mai mare preț înregistrat pentru gazele naturale pe BRM în ultimele 26 de luni, având în vedere că ultima dată când prețul a fost mai mare a fost în 22 decembrie 2022. Volumele tranzacționate au fost, de asemenea, record, atingând 161 GWh, ceea ce reprezintă aproape două treimi din producția internă zilnică de 255 GWh, notează profit.ro.

Cererea regională a fost influențată și de repornirea unui combinat de îngrășăminte chimice în Bulgaria, dar și de importurile efectuate de Ucraina. În același timp, România a importat luni 14,8 milioane de metri cubi de gaze pentru a acoperi consumul intern, care nu putea fi susținut doar din producția internă și extragerile din depozite.

Oferta de gaz este limitată atât intern, cât și extern. Terminalul de gaz natural lichefiat de la Alexandropolis se află în revizie, iar producția internă este la capacitate maximă. De asemenea, Depogaz a redus cu 20% capacitatea de extracție zilnică până la finalul acestei ierni.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a intervenit, asigurând publicul că România are 1,35 miliarde de metri cubi de gaz în depozite, cu un grad de umplere de 43,4%, și că țara nu va rămâne fără gaz pentru consumatorii interni. Totodată, el a menționat că sursele de import sunt limitate, iar gazul din Ungaria este scump și provine, probabil, din depozitele rusești, cu tarife de transport și depozitare incluse.

În ciuda asigurărilor autorităților, situația gazelor din România reflectă o tendință regională, iar un eventual val de frig pe termen mediu ar putea duce la o criză energetică. Pe piața internațională, prețurile de referință la gaze au crescut luni cu 5,4%, ajungând la 58,75 euro pentru un Megawatt-oră, cel mai ridicat preț din februarie 2023, în condițiile în care cotațiile futures au crescut timp de patru săptămâni consecutive.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Dec. 2025, 16:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Dec. 2025, 16:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Rusiei va creşte cu doar 1% în 2025, al patrulea an al războiului din Ucraina, a recunoscut vineri preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul intervenţiei sale în faţa presei şi a cetăţenilor, transmisă în direct la televiziune, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Creşterea PIB-ului (în 2025) este de 1%”, a afirmat el şi a adăugat că, “dacă analizăm ultimii trei ani, creşterea totală a fost de 9,7%”. Şeful statului rus a mai adăugat că, între timp, “în această perioadă creşterea economiei în zona euro a fost de 3,1%”.

Preşedintele Vladimir Putin a indicat că încetinirea economiei ruse “este o acţiune conştientă a Guvernului, a Băncii Centrale a Rusiei şi, în special, a conducerii statului rus, legată de controlul inflaţiei”.

“Şi trebuie să subliniem că rezolvăm această sarcină în termeni generali deoarece ne-am propus obiectivul de a reduce inflaţia cel puţin până la 6%”, a declarat liderul de la Kremlin, indicând că cel mai probabil acest indicator va fi mai mic şi se va situa în jurul valorii de 5,7-5,8%.

El a subliniat că “reducerea ritmului de creştere economică este un pas conştient, preţul pentru a menţine calitatea economiei şi a indicatorilor macroeconomici”.

A mai susţinut că, în 2025, producţia industrială a crescut în paralel cu PIB-ul cu 1%, “dar industria prelucrătoare a crescut cu 3,1%”.

Fără a se referi la cheltuielile militare ale anului care se încheie, Vladimir Putin a afirmat că “deficitul bugetului federal este de 2,6%” şi a prognozat că acest indicator se va reduce la 1,6% în 2026.

Din cauza sancţiunilor americane împotriva celor două cele mai mari companii petroliere ruseşti, în noiembrie exporturile de petrol ale Rusiei au scăzut cu 35%. În plus, Ministerul rus al Apărării a recunoscut săptămâna aceasta că statul a cheltuit aproximativ 140 de miliarde de dolari în campania militară din Ucraina în 2025, adică 5,1% din bugetul federal.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII