Republica Moldova strivită de criză! FMI: Vine fereastra 2023 – 2024. Trebuie să fim vigilenți

13 Mart. 2023, 10:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Mart. 2023, 10:35 // Actual //  bani.md

Republica Moldova va ieși din criză mai repede decât restul Europei pentru că a fost afectată mai devreme. Acest lucru se va întâmpla la anu. BNM a luat măsurile necesare mai devreme decât băncile centrale din restul Europei pentru a opri și potoli inflația. Vedem că inflația de bază scade ușor. Or, BNM își poate ușura politica monetară, potrivit declarației pentru Rlive a directorului Departamentului European al FMI, Alfred Kammer.

„Inflația îi afectează pe cei mai săraci și cu venituri mici. Pentru Europa și Moldova politicele au avut un mare succes în ceea ce privește gazele ruseștii și întreruperea acestora. Am fost preocupați de impactul asupra economiilor. S-au luat măsuri pentru asigurarea diversificării. Este vorba de protejarea gospodăriilor pentru face față prețurilor mari la energie. Putea fi și mai rău dacă nu erau întreprinse măsurile necesare”, a punctat Kammer.

Potrivit directorului FMI, lupta nu s-a terminat vine fereastra din 2023- 2024. Per total Europa este într-o stare foarte bună. Nivelul de înmagazinare a gazului poate fi restabilit. Așadar Europa va fi într-o situație bună și favorabilă iarna viitoare.

„Trebuie să urmărim inflația și băncile centrale trebuie să fie vigilente. Moldova are un program de reformă ambițios. Anul trecut ne-am concentrat și am susținut guvernul la criză pandemie și după la criza energetică. Am avut un mare succes pentru a proteja populația Moldovei. Reformele structurale au avansat ne-am concentrat pe reforma întreprinderilor de stat, guvernanța fiscală și financiară”, a mai spus Krammer.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.