Revoluție în agricultură: Scădere record a prețurilor îngrășămintelor în Republica Moldova

01 Iul. 2024, 12:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iul. 2024, 12:45 // Actual //  bani.md

În ultimul an, piața importurilor de îngrășăminte pe bază de azot, fosfor și sulf din Republica Moldova a cunoscut o transformare semnificativă. Prețurile au înregistrat o scădere de 31% în 2023, coborând de la 17,59 lei/kg în 2022 la 12,14 lei/kg, constată  Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

Potrivit lui, în primele cinci luni ale anului 2024, această tendință s-a accentuat, cu o valoare medie de import de 10,18 lei/kg, reflectând o reducere de 16,14% față de anul precedent. Luna februarie a marcat cel mai bun preț din 2024, înregistrând 8,19 lei/kg și importând cea mai mare cantitate de îngrășământ, respectiv 6 302 tone. De la începutul primăverii, prețurile au început să crească, atingând în luna mai valoarea de 11,79 lei/kg. În primele 5 luni ale anului curent, importurile au totalizat 11 046 tone de îngrășământ amofos/sulfoamofos, aproape aceeași cantitate ca și în perioada similară din anul trecut.

În ceea ce privește clasamentul importatorilor, compania „AGROCENTER EUROCHEM” SRL domină piața în 2024 cu 5 150 tone, urmată de S.R.L. „CARVIDON-TRADE” cu 3 609 tone și S.R.L. „PIRAMIDA-MARKET” cu 1 008 tone.

Sezonul 2023-2024 a evidențiat principalele țări furnizoare de îngrășăminte pentru Republica Moldova, inclusiv Rusia, România, Serbia și Bulgaria, ilustrând diversitatea surselor de import. În timp ce în 2023 România a fost principalul furnizor, în 2024 Rusia a preluat această poziție strategică în piața moldovenească de îngrășăminte.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!