Săgeți la Guvern! Vlah i-a reproșat Nataliei Gavrilița: Avizul la bugetul de stat l-am văzut înainte de ședință

21 Dec. 2022, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Dec. 2022, 15:35 // Actual //  bani.md

La aprobarea avizului proiectului bugetului de stat, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah s-a arătat nemulțumită că avizul de modificare a legii bugetului a fost publicat înaintea începerii ședinței Guvernului și nu a avut timp să-l consulte. Bașcanul i-a reproșat premierului Gavrilița că „se repetă istoria cu aprobarea bugetului de stat cânt proiectul a fost publicat spre consultare cu trei ore înainte de a fi aprobat”.

„Trebuie să vedem un e problema. La Cancelarie sau la Ministerul de Finanțe. Cei care participă la ședință trebuie să vadă proiectele ca le consulte. Or, acum nu se poate spune nimic pe marginea avizului în condițiile în care nu a fost văzut înainte ședinței Guvernului”, i-a reproșat Vlah premierului Natalia Gavrilița.

În replică, premierul i-a spus Irinei Vlah că are o experiență vastă în diferite guverne.

„Eu când eram în opoziție vedeam pe site după adoptare. Și de mai multe ori, pentru că eu urmăream bugetul în mod special. Aici nu este vorba de proiectul bugetului. Este vorba de amendamente, adițional ele vine până în ultima zi și, respectiv se pregătesc. Nu este vorba despre o practică nouă, pentru că este vorba despre avize. Noi am îmbunătățit semnificativ practicile de transparență în procesul decizional. Eu insisist pentru publicarea în avans. Dar într-un asemenea an complicat când purtăm discuții cu partenerii de dezvoltare. În anul curent, am reușit să cheltuielile salariale de la 7,9 miliarde de lei la 8,5 miliarde de lei și da asta aluta timp și convingere a întârziat un pic procesul. Ne vom strădui. Am convenit un anumit orar pe care trebuie să-l urmăm dar din anumite motive care nu depind noi ne mișcăm un pic mai repede decât ne-am fi dorit, dar în cazul amendamentelor acest lucru nu poate aplica ele vin atunci când le depun deputații , ia răspuns Gavrilița bașcanului.

În cadrul ședinței de astăzi au fost aprobate mai multe amendamente la legea bugetului de stat pentru anul 2023. Este vorba de 16 amendamente care au venit de la deputați dintre care au fost aprobate șapte, patru – parțial și cinci au fost respinse. Este vorba de cheltuieli de 2,6 miliarde de lei, dintre care 2,5 miliarde de lei sunt solicitări ale APL

Amendamentele susținute implică majorări de alocații de 103 mil. dintre care 27,9 mil. de lei cheltuieli de personal. Majorările au fost acceptate din contul diminuării cheltuielilor acțiunilor generale. Fondul de intervenție al Guvernului a fost diminuat cu 60 mil. de lei din 600 mil. de lei, fondul pentru implementare reformelor în domeniul salarizării, cu 28 mil. de lei mai puțin din 770 mil. de lei, alte alocații au fost redus cu 15 mil. de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Ian. 2026, 12:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Ian. 2026, 12:04 // Actual //  Ursu Victor

Venezuela a transportat în secret, pe parcursul a cinci ani, 127 de tone de aur din rezervele Băncii Centrale către rafinării din Elveția, în încercarea disperată de a obține numerar și garanții pentru împrumuturi, pe fondul adâncirii crizei datoriilor suverane. Informațiile apar din datele vămii elvețiene și dintr-un reportaj al postului public SRF, scrie euronews.

Potrivit acestor date, în urmă cu aproximativ zece ani, Caracasul a expediat aur în valoare de aproape 4,7 miliarde de franci elvețieni (circa 5,05 miliarde de euro) către Elveția, cu scopul de a-l topi și a-l revinde pe piețele internaționale. Transporturile au fost realizate pe calea aerului, iar fiecare operațiune a fost înregistrată de autoritățile vamale elvețiene, care monitorizează toate importurile și exporturile de metale prețioase.

Elveția este cel mai important hub mondial pentru comerțul cu aur, atât ca importator, cât și ca exportator. Aici se află unele dintre cele mai mari rafinării din lume, Valcambi, PAMP și Argor-Heraeus – concentrate în cantonul Ticino. Acestea pot rafina aurul brut în lingouri „Good Delivery”, recunoscute internațional, și pot emite certificate care permit tranzacționarea rapidă a metalului pe piețele globale.

Guvernul elvețian nu a făcut publice aceste transferuri la momentul respectiv, invocând tradiția strictă a confidențialității financiare, care a transformat țara într-un refugiu atât pentru marii oameni de afaceri, cât și pentru liderii autoritari care caută să-și lichideze sau să-și securizeze activele.

Postul public elvețian SRF arată că regimul lui Nicolás Maduro a recurs la această strategie ca la un „act de disperare”, pentru a preveni intrarea în incapacitate de plată. O parte din aur a fost vândută direct, iar altă parte a fost folosită drept garanție pentru împrumuturi și operațiuni de refinanțare a datoriei. În 2017, când Venezuela a intrat oficial în default, statul rămăsese deja fără acces la finanțare normală și fără rezerve de valută forte.

Un raport al Centrului pentru Inovații în Guvernanță Internațională (CIGI) estima în 2017 un deficit de finanțare de peste 15 miliarde de dolari, în timp ce serviciul datoriei obligațiunilor ajungea la aproximativ 12 miliarde de dolari. Dacă erau incluse și plățile către China, necesarul urca la circa 20 de miliarde de dolari. CIGI concluziona că Venezuela avea un „deficit major de finanțare” și „foarte puține active sau opțiuni politice pentru a-l acoperi”.

În paralel, veniturile din exportul de petrol, principala sursă de dolari a statului, se prăbușiseră, devenind insuficiente chiar și pentru plata dobânzilor la datorie.

Potrivit SRF, după rafinare, o parte din aurul venezuelean a fost redirecționată către alte centre de tranzacționare, precum Marea Britanie, iar o cantitate semnificativă a fost vândută Turciei.

Deși aceste tranzacții nu încălcau sancțiunile la momentul respectiv, ele ar fi aproape imposibile astăzi. În 2018, Elveția și-a înăsprit legislația privind operațiunile financiare cu Venezuela, aliniindu-se sancțiunilor Uniunii Europene.

În final, strategia de a salva țara prin exportul rezervelor de aur a eșuat. Venezuela a intrat în incapacitate de plată în 2017 și nu și-a mai putut onora nici datoriile, nici dobânzile. În prezent, datoria externă a țării este estimată la aproximativ 170 de miliarde de dolari, de aproape două ori mai mare decât produsul intern brut anual, ceea ce plasează economia venezueleană într-o stare de faliment de facto.