Șantajul lui Putin cu gazul nu mai trece! Republica Moldova a cumpărat în regim de test metan din Grecia

13 Apr. 2023, 10:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2023, 10:23 // Actual //  bani.md

Republica Moldova va cumpăra în regim de test gaze din Grecia – 24 MWh (aproximativ a 2250 metri cubi) de gaze naturale, câte 1 MW pe oră. Aceste gaze vor fi livrate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău și transmise operatorului de gaze Moldovagaz, anunță Energocom.

Prețul este de 45 de euro/ MWh (ceea ce constituie circa 477 de euro pentru 1000 de metri cubi), însă acesta nu include costurile de transport și alte cheltuieli logistice. Pentru comparație, pe 31 martie Energocom a procurat de pe Bursa Română de Mărfuri, la fel în calitate de test, 1 MWh cu echivalentul a 48,82 euro.

„Scopul achiziției din Grecia este de a vedea cum funcționează lanțul logistic: rezervarea capacităților în fiecare țară prin care vor tranzita gazele – Grecia, Bulgaria, România – , nominalizările de către operatorii sistemului de transport la fiecare punct de intrare și ieșire, toate pentru a se evita eventuale riscuri financiare în cazul unor cantități mai mari”, mai spune traiderul de stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

De asemenea, compania a cumpărat 1 MW de energie electrică pentru astăzi de la operatorul bulgar Nomad, la prețul de 100 euro, care la fel nu include cheltuieli de transport și alte costuri procedurale. Astfel, Energocom vrea să testeze noua rută și modul cum funcționează operațiunile logistice. Până acum Republica Moldova a importat energie electrică din România și Ucraina.

Republica Moldova re încheiat un contract de livrare a gazelor cu concernul rus Gazprom, însă acesta a redus din octombrie anul trecut volumul de gaze livrat țării noastre la 5,7 milioane metri cubi pe zi. În consecință Chișinăul a redirecționat toată cantitatea centralei de la Cuciurgan în schimbul energie electrice la un preț de 66 USD MW/h. Or, Moscova folosește arma energetică pentru a șantaja Republica Moldova.

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 15:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 15:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Alocația de stat pentru copii din România nu va fi majorată nici în anul 2026, pentru al doilea an consecutiv, deși legislația prevede indexarea automată anuală cu rata inflației. Decizia, consfințită prin așa-numita „Lege Bolojan”, afectează nu doar familiile din România, ci și mii de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin cetățenie română și beneficiază de acest drept social.

După ce indexarea aferentă anului 2025 a fost suspendată prin Ordonanța de Urgență, denumită „OUG trenuleț”, adoptată de guvernul condus de Marcel Ciolacu, majorarea prevăzută pentru 2026 a fost la fel anulată. Actul normativ menține cuantumul alocațiilor la nivelul din decembrie 2025, identic cu cel din decembrie 2024.

Potrivit Legii privind alocația de stat pentru copii, aceasta ar trebui indexată anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică. Cu toate acestea, două indexări consecutive, aferente inflației din anii 2023 și 2024, au fost suspendate prin decizii politice.

În termeni financiari, blocarea indexărilor înseamnă că fiecare copil pierde cel puțin 945 de lei românești pe parcursul celor doi ani, sumă care ar fi rezultat din aplicarea ratelor oficiale ale inflației de 10,4% pentru 2023 și 5,6% pentru 2024. Pierderea echivalează cu aproximativ 3 780 de lei moldovenești, raportat la cursul actual.

În prezent, alocația de stat este de 292 de lei românești pe lună pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani (aprox. 1 170 de lei moldovenești) și de 719 lei românești pe lună pentru copiii cu vârsta sub 2 ani sau pentru copiii cu dizabilități (aprox. 2 880 de lei moldovenești).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!