Se schimbă harta Chișinăului! Când urmează să apară un parc în locul ruinei fostului Stadion Republican

03 Mai 2022, 17:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2022, 17:06 // Actual //  bani.md

Până în data de 5 iunie autoritățile urmează să desemneze o companie de evaluare și să negocieze cu Guvernul SUA prețul terenului fostului Stadionul Republican, a declarat pentru bani.md directoarea adjunctă APP, Tatiana Sava.

Potrivit ei, raportul de evaluare a terenului va fi prezentat grupului de lucru. „Statul va negocia pentru partea sa a terenului fostului stadion. Ceea ce ține proprietățile private de pe teritoriul stadionului, Guvernul SUA și-a asumat obligația de a negocia cu fiecare proprietar în parte”.

„Inițial va fi înființat parcul, iar ulterior edificat sediul Ambasadei SUA. Urmare a înțelegerilor pe care le-am avut cu autoritățile americane, noi ne-am asumat angajamentul să le ajutăm pentru obținerea tuturor autorizațiilor care să permită începerea construcției”, a mai spus Sava.

La 29 iulie 2021, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările operate de PSRM-ȘOR la Legea prin care au fost abrogate prevederile legale care autorizau transmiterea terenului Stadionului Republican în folosință către Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Astfel, prin decizia CC, terenul a fost transmis, din nou, către ambasada SUA la Chișinău pentru construcția edificiului misiunii diplomatice americane.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.