Secetă cruntă în Moldova pentru al treilea an consecutiv! Slusari cere declararea stării de urgență în agricultură

16 Iul. 2024, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iul. 2024, 09:28 // Actual //  bani.md

Moldova se confruntă pentru al treilea an consecutiv cu o secetă severă, afectând grav sectorul agricol. Alexandr Slusari, reprezentantul Forței Fermierilor, susține că este necesară declararea stării de urgență în agricultură pentru a stabiliza situația fermierilor mici, mijlocii și micro, salvându-i de la faliment.

Slusari consideră că Ministerul Agriculturii ar trebui să renunțe la proiectele utopice, precum camerele agricole și cooperarea imediată a fermierilor. În schimb, el propune organizarea urgentă, la nivel guvernamental, a unei întâlniri de câteva zile cu autoritățile, asociațiile agricultorilor, reprezentanții științei și partenerii externi pentru a regândi radical strategia de dezvoltare a sectorului agroalimentar.

„Fiecare zi de întârziere ne apropie de o catastrofă pentru agricultorii din zonele rurale”, avertizează Slusari.

Serviciul Hidrometeorologic a anunțat pentru astăzi, 16 iulie, temperaturi maxime cuprinse între +38 și +40°C, accentuând gravitatea situației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!