Șefii fracțiunilor parlamentare se vor întruni pentru a decide soarta conducerii ANRE (VIDEO)

30 Mart. 2021, 14:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Mart. 2021, 14:10 // Actual //  MD Bani

Președinții fracțiunilor parlamentare au fost invitați de vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, precum și Direcția juridică a Legislativului la dialog, pentru a decide următorii pași, care urmează să fie întreprinși în privința conducerii Autorității Naționale de Reglementare în Energetică, întrucât aceasta nu a reacționat nic sub o formă la votul de neîncredere acordat de Parlament, săptămâna trecută.

Astfel, faptul că ANRE nu a reacționat sub nici o formă la acțiunile deputaților, Batrîncea o consideră ca fiind „inadecvată și lipsită de bunul simț”.

„N-am primit nicio reacție din partea ANRE. Credem că nu este sănătoasă și adecvată. Lipsa oricărei reacții nu e firească și lipsește bunul simț. Chem șefii grupurile parlamentare, fracțiuni și Direcția juridică să vedem ce poate întreprinde Parlamentul în acest sens”, a afirmat Vlad Batrâncea la începutul ședinței de astăzi a Parlamentului.

Președintele Fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat că susține inițiativa lui Vlad Batrîncea, afirmând că în ultima săptămână prețul țițeiului a scăzut cu 10%, însă ANRE și Consiliul Concurenței nu au intervenit pe piața carburanților autohtoni pentru a diminua prețul final la carburanți, scrie Realitatea.md.

„Împărtășesc poziția de a continua examinarea situației ce ține de ANRE. Dar vreau să analizăm situația mai minuțios. Azi am văzut că a scăzut prețul la barilul de țiței cu 10%. Nici o schimbare la nicio benzinărie. În numele Parlamentului să solicităm de Consiliului Concurenței pentru că asistăm la o înțelegere de cartel. Să vedem dacă s-au autosesizat și dacă au demarat anchetă”, a comentat Slusari.

Amintim că, vinerea trecută, Parlamentul a acordat vot de neîncredere conducerii ANRE, pentru faptul că, de la începutul anului petroliștii moldoveni au majorat de șase ori prețul la carburanți, iar această instituție nu a intervenit pentru a reglementa aceste scumpiri.

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 07:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 07:43 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să plătească anual aproximativ un miliard de lei pentru acoperirea datoriilor generate de așa-numitul „furt al miliardului”, iar aceste plăți vor continua până în anul 2041. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, rambursarea acestei datorii este o obligație bugetară fermă față de Banca Națională a Moldovei, care a intervenit în 2014–2015 pentru a salva sistemul bancar după dispariția fondurilor din cele trei bănci.
„Achităm cam un miliard pe an, continuăm să achităm. Este parte din bugetul de stat și merge pentru achitarea acestor datorii față de Banca Națională”, a declarat Gavriliță.

Întrebat dacă există vreo soluție pentru a reduce această povară financiară, ministrul a spus că, din punct de vedere contabil și financiar, datoria nu poate fi ștearsă.
„Nu există. S-au furat bani, nu ne putem imagina că ei au reapărut. Nu există o datorie care, din punct de vedere financiar, să dispară pur și simplu. Ea trebuie onorată”, a explicat ministrul.

Gavriliță a subliniat că statul este obligat să achite aceste sume indiferent de evoluțiile politice sau judiciare, iar singura șansă de a reduce impactul asupra bugetului este recuperarea banilor de la persoanele responsabile de fraudă.

„Trebuie să o onorăm și, în același timp, să încercăm să recuperăm la maxim de la cei responsabili”, a spus el.

În anul 2014 Republica Moldova a fost zguduită de cel mai mare jaf din istorie. Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au fost furate de 1 miliard USD, iar până în prezent nu s-a reușit recuperarea niciunui leu. Ilan Șor unul din figuranții raportului Kroll a fost condamnat în primă instanță, iar dosarul s-a împotmolit la Curtea de Apel. Vlad Plahotniuc care, la fel, figurează în raportul Kroll drept beneficiar al furtului miliardului a părăsit țara în luna iunie a anului 2019.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!