Șeful diplomației UE spune că Rusia a suferit pierderi mari în război: „Un record mondial pentru o armată invadatoare”

18 Mai 2022, 07:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mai 2022, 07:47 // Actual //  bani.md

Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a afirmat marți că Rusia pare să fi suferit „pierderi impresionante” de la declanșarea invaziei în Ucraina, scrie The Guardian.
Într-o declarație acordată reporterilor la Bruxelles, Borrell a spus:

„Nu aș îndrăzni să avansez vreo ipoteză despre cât de mult ar putea rezista Rusia… Dacă este adevărat că Rusia a pierdut 15% din trupele sale de la începutul războiului, atunci e un record mondial al pierderilor unei armate ce invadează o țară”.

Josep Borrell a adăugat că Uniunea Europeană „nu va lăsa” Ucraina să rămână fără echipamente militare, relatează Reuters.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!