Sfârșitul lui Putin e foarte aproape. Cine complotează contra lui, de fapt

16 Ian. 2023, 08:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Ian. 2023, 08:13 // Actual //  bani.md

Regimul lui Vladimir Putin se apropie de final, iar elitele rusești sunt din ce în ce mai nemulțumite de situația în care au ajuns. Și, oricât de neașteptat ar părea, primi se vor întoarce contra lui Putin cei care au profitat cel mai mult de regimul lui.

Un politolog rus este de părere că o înfrângere în Ucraina va duce la finalul lui Vladimir Putin la Kremlin. În opinia sa, la finalul acestui război, armata rusă va fi atât de mult afectată de pierderile suferite, încât va avea nevoie de o perioadă îndelungată pentru a-și reveni. Acest lucru va însemna și sfârșitul Rusiei ca mare putere la nivel mondial.

Elitele rusești, fie că este vorba despre cele economice, fie că este vorba despre cele politice, devin din ce în ce mai furioase și nemulțumite de Vladimir Putin. Iar acest lucru ar putea fi un indiciu că regimul său este aproape de final și că ar putea pierde puterea. Politologul rus Boris Kagarlitsky este de părere că Vladimir Putin și-ar putea pierde puterea dacă Rusia pierde războiul din Ucraina. În opinia sa, Rusia trebuie să ajungă la un acord cu Occidentul înainte ca situația economică să nu se degradeze ireversibil.

„Ceea ce trebuie să facă Rusia acum este o înțelegere cu Occidentul, pentru că altfel căderea economică nu va mai putea fi împiedicată. Ei știu cu siguranță că Vladimir Putin nu mai reprezintă un avantaj pentru Rusia, ci o piatră de moară. Elitele rusești sunt foarte îngrijorate de toxicitatea lui Vladimir Putin, de faptul că nu dorește să negocieze, mai ales că pentru că a negocia trebuie să părăsească Ucraina și să accepte înfrângerea”, a declarat politologul rus

Potrivit spuselor sale, în acest moment nu se poate ajunge la nici un acord între Rusia și Occident deoarece Vladimir Putin nu este dispus să accepte o soluție care ar putea duce la finalul regimului său.

„Nu se poate ajunge la nici o înțelegere deoarece Putin nu poate accepta un acord care ar însemna sfârșitul domniei sale. Dar regimul său oricum se apropie de final deoarece elitele sunt nemulțumite de el. Îl apreciau și-l plăceau deoarece el i-a îmbogățit pe toți. Acum a devenit o problemă care îi face să piardă bani foarte mulți. Momentan nu știu cum să scape de el, dar cu siguranță se pregătește ceva”, a mai spus Boris Kagarlitsky.

Armata rusă a suferit pierderi foarte mari

De la începutul conflictului, în februarie anul trecut, armata rusă nu a reușit să cucerească Kievul, iar mai apoi a pierdut teritoriu în apropiere de Harkov și s-a retras din orașul anexat Kherson. Mai multe rapoarte oficiale indică faptul că militarii ruși sunt slab pregătiți și nu au echipament adecvat. Aceștia se confruntă cu probleme de ordin logistic și au moralul căzut.

„Armata rusă de astăzi este o mizerie de soldați nemotivați care se află sub comanda unor ofițeri incompetenți, controlați de generali corupți care ar fura tot ce mișcă dacă ar putea. Acum încearcă să repare situația, dar este prea târziu.

Acest tip de reorganizare ar dura câțiva ani, iar ei pur și simplu nu au acest timp”, a mai spus politologul rus, conform express.co.uk.

Experții militari sunt de părere că pierderile suferite de Rusia în acest an de război sunt atât de mari, încât refacerea armatei va dura foarte mulți ani. Mai ales că nici economia nu mai merge ca înainte. În aceste condiții, Moscova este pe cale să piardă statutul de mare putere globală, această poziție urmând să fie împărțită între Statele Unite și China.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!