Șmecheriile Premier Energy?! Și-a tras o companie peste noapte doar pentru licitația de achiziție a energiei electrice?

25 Feb. 2022, 13:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Feb. 2022, 13:01 // Actual //  bani.md

Premier Energy  a emis un comunicat, în data de 9 februarie, prin care anunța despre încheierea etapei de recepționare a dosarelor de participare la procesul de licitație pentru procurarea energiei electrice pe următoarea perioadă contractuală, începând cu 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

Drept urmare au fost evaluaţi şi precalificați pentru licitație următorii furnizori şi producători:

ЗАО „Mолдавская ГРЭС”

SA „Energocom”

„D..Trading” LLC (grupul DTEK),

„DE Trading” LLC (grupul Donbassenergo)

S.R.L. Navitas Energy

S.R.L. Furnizare Energie

Cel mai interesant lucru este că una dintre companii, S.R.L. Navitas Energy aparține tot Priemier Energy, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova cu o cotă de piață de 50%. Or, acest lucru s-a făcut cu încălcări pct. 2 al anexei nr. 1 al Hotărârii ANRE nr. 283/2020 din 07.08.2020 cu privire la aprobarea Regulilor pieței energiei electrice care stipulează expres că achiziția energiei electrice se efectuează printr-un proces de licitație competitiv, respectând principiile transparentei nediscriminării.

Astfel, pe lângă faptul includerii/menținerii NAVITAS ENERGY în lista furnizorilor precalificați care, pe de o parte, se prezintă drept furnizor licențiat pe piața liberă a energiei electrice din Republica Moldova ca parte a unui grup de companii (PREMIER ENERGY), din care fac parte atât (ÎCS „PREMIER ENERGY” SRL cât și (ÎCS „PREMIER ENERGY DISTRIBUTION” SA, în calitate de cumpărători, în cadrul propriilor licitații demarate. Din informațiile cu acces public se constata că adresa juridică a furnizorului dat este una identica cu adresa juridica a cumpărătorului (mun. Chi5inau, str. Andrei Doga 4, MD-2024), fondatorul (JOSECO HOLDINGS CO. LIMITED (100,00%) și beneficiarul efectiv al întregului grup de companii este unul și același, iar despre administratorul acesteia Mihail Gidei există temeiuri rezonabile de a bănui faptul ca este angajat al unuia din cumpărătorii invocați.

Astfel, se conturează intenția de trucare a licitației inițiate. Efectiv, la aceiași adresa juridică, reprezentantul unui și aceluiași grup de companii elaborează caietul de sarcini, pregătește și prezintă oferta și tot el decide desemnarea câștigătorului.

Curios este și faptul că, NAVITAS ENERGY are un singur angajat, administratorul Miahi Gîdei, dar și o cifră de afaceri egală cu zero. Asta deși regulamentul Moldelectrica spune că cei care participă la licitație trebuie să dețină experiență pe piața achiziției de energie electrică și indicatori financiari pozitivi.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!